Circulație blocată din cauza unui accident cu 4 răniți, lângă Murighiol

11 decembrie 2023 | Eveniment
Circulație blocată din cauza unui accident cu 4 răniți, lângă Murighiol

Circulație blocată din cauza unui accident cu 4 răniți, lângă Murighiol

 

În această sâmbătă, între localitățile Murighiol și Mahmudia, a avut loc un accident rutier soldat cu 4 victime dintre care două încarcerate, traficul fiind întrerupt pentru realizarea cercetărilor.

ISU Tl accident 4 victime trafic blocat dec 23

Pompierii Detașamentului Tulcea, ce au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și șapte subofițeri, au evacuat dintr-un autoturism două persoane, un bărbat și o femeie pe care i-a predat echipajelor medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea.
Ocupanții celui de-al doilea autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție.

Toate cele patru victime, trei bărbați și o femeie, au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați sâmbătă, 9 decembrie 2023, în jurul orei 12:17, în legătură cu acest accident rutier și din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat de 38 de ani, ar fi condus un autoturism pe DJ222C , iar pe fondul neasigurării schimbării direcției de mers, având intenția de a efectua o manevră de depășire, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe sensul opus de mers.

Conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice și dețin permise de conducere corespunzătoare.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(surse info, foto : buletine informative ISU Tulcea, IPJ Tulcea)

Alte Articole

S-a lansat aplicația TU ȘI TULCEA

S-a lansat aplicația TU ȘI TULCEA

11 iulie 2024

După ce, la finalul lunii aprilie, a fost lansat noul brand turistic local, conceput și coordonat de OMD (Organizația de Managament al Destinației) Municipiul Tulcea și intitulat „Tu și Tulcea”,…

CISTESTE MAI MULT
Și în acest an, cultura și tradițiile Dobrogei vor fi sărbătorite la Cetatea Enisala

Și în acest an, cultura și tradițiile Dobrogei vor fi sărbătorite la Cetatea Enisala

10 iulie 2024

Este oficial, Festivalul Enisala - Unitate la Cetate revine și în acest an, în perioada 23-25 august 2024, după cum a anunțat azi Consiliul Județean Tulcea. Prin urmare, în penultimul…

CISTESTE MAI MULT