Circa 3000 de tulceni şi-au găsit un loc de muncă în 2023, peste 50% sunt de la sat
Circa 3000 de tulceni şi-au găsit un loc de muncă în 2023, peste 50% sunt de la sat
Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, anul trecut, prin intermediul AJOFM Tulcea, au fost încadrate în muncă 3008 persoane, dintre care 1630 sunt din mediul rural, mai mult de jumătate din total, iar 1378 provin din mediul urban, conform comunicatului de presă AJOFM Tulcea primit la redacție.
Tot într-un procent de peste 50% din totalul persoanelor ocupate în 2023, 1561 sunt femei și 1570 au peste 45 de ani (272 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 398 au între 25 și 35 de ani, iar 768 sunt tineri sub 25 de ani).
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (1232), urmate de cele cu studii generale (833). Numărul celor cu studii profesionale este de 693, iar cei cu studii primare sunt în număr de 142.
În ceea ce privește persoanele din categoria „greu sau foarte greu ocupabile”, anul trecut, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea, au fost angajate 553 de astfel de persoane, încadrarea într-o categorie de ocupabilitate realizându-se ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Tulcea.
În total, în 2023, 7851 de tulceni, înregistrați în baza de date a AJOFM Tulcea, au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active.
(surse info, foto : comunicat de presă AJOFM, fb AJOFMTULCEA)
Alte Articole
Reabilitare și Modernizare Zona Est – o altă stradă din municipiu a fost reabilitată integral
După ce, la finalul lunii septembrie, a fost anunțată reabilitarea, în cadrul proiectului Reabilitare și modernizare străzi Municipiului Tulcea, Zona Est etapa I, a străzii Plugarilor, între străzile Viticulturii și…
CISTESTE MAI MULTÎndemn către „consumatorii vulnerabili de energie” : Nu lăsa iarna să te prindă nepregătit!
În contextul în care sezonul rece se apropie, Direcția de Asistență și Protecție Socială (DAPS) Tulcea a publicat o serie de informații importante pentru cei care se încadrează în categoria…
CISTESTE MAI MULT