Stiri din tulcea

Certificat de apreciere, emis de Șeful Statului Major al Apărării, pentru preotul tulcean Viorel Ungureanu

25 ianuarie 2024
Certificat de apreciere, emis de Șeful Statului Major al Apărării, pentru preotul tulcean Viorel Ungureanu

Certificat de apreciere, emis de Șeful Statului Major al Apărării, pentru preotul tulcean Viorel Ungureanu

Ca recompensă pentru efortul și implicarea preotului Ungureanu Viorel din cadrul Parohia Jijila I în activitatea Ștafeta Veteranilor Invictus 2023, ediția a X-a, Jandarmeria Tulcea i-a făcut o surpriză plăcută acestuia, oferindu-i un certificat de apreciere si o emblemă emise de Șeful Statului Major al Apărării, potrivit informațiilor publicate de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Tulcea.

IJJ Tl certificat pt Preot Jijila ian 24

Evenimentul a avut loc ieri, în zi de mare sărbătoare pentru toți românii, Ziua Unirii Principatelor Române.

Potrivit sursei, în data de 10 octombrie 2023, jandarmii din cadrul IJJ Tulcea au alergat în cadrul Ștafetei Veteranilor Invictus 2023, ediția a X-a pe traseul Tulcea-Galați oprindu-se la monumentele dedicate eroilor neamului, iar preotul Ungureanu Viorel a dovedit o deosebită implicare și susținere atunci când le-a oferit o primire călduroasă la biserica din Jijila unde acesta slujește.

Tot de o primire deosebită au avut parte jandarmiii tulceni și ieri, când un grup de copii din localitate i-au încântat cu melodii specifice zilei Unirii Principatelor Române.

Ștafeta Veteranilor Invictus este organizată cu scopul de a aduce un omagiu veteranilor și soldaților români decedați în misiuni militare, recunoștință și cinste militarilor din teatrele de operațiuni care s-au sacrificat pentru poporul român.

(sursă info și foto, video : fb jandarmeriatulcea)