Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române este în plină desfășurare
Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române este în plină desfășurare
Exercițiul multinațional „Sea Shield 24”, cel mai complex eveniment condus de Forțele Navale Române, se derulează până duminică, 21 aprilie 2024, în Marea Neagră, în zona costieră, pe fluviu și în Delta Dunării, fiind implicați peste 2.200 de militari cu 135 de mijloace tehnice (27 de nave maritime și fluviale, 17 aeronave și 91 de autovehicule și ambarcațiuni), conform datelor publicate pe site-ul Statului Major al Forțelor Navale Române.
La acest exercițiu, ce a început în urmă cu aproximativ o săptămână, iau parte 12 state aliate și partenere, precum Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Moldova, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia și Statele Unite ale Americii și în plus, participă și celelalte categorii de forțe din Armata României, precum și structuri din sistemul național de apărare.
Mai exact, în cadrul exercițiului „Sea Shield 24”, prin intermediul Comandamentului Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu”, se desfășoară misiuni de combatere a activităților ilegale pe mare și fluviu, controlul maritim și fluvial, căutare și salvare pe mare, acordarea asistenței unei nave aflate în dificultate și asigurarea securității la nivelul infrastructurii critice.
Exercițiul contribuie la promovarea inițiativelor și intereselor României în plan regional și internațional, precum și la creșterea nivelului de interoperabilitate dintre forțele participante.
Totodată, se urmărește optimizarea efortului interinstituțional și sincronizarea ciclurilor de planificare la nivelul Forțelor Navale, în cooperare cu celelalte categorii de forțe.
Prima ediție a Exercițiului multinațional „Sea Shield” a avut loc în anul 2015, scenariile acestuia fiind adaptate continuu pentru a răspunde, rapid și eficient, la întregul spectru de amenințări la adresa securității și stabilității regionale.
(surse info, foto : navy.ro, fb ForteleNavaleRomane)
Alte Articole
Elevii tulceni se pot înscrie la ediția din acest an a concursului cu premii „Tulcea-Suzhou, drumul prieteniei“
Pentru a marca aniversarea celor 29 de ani de prietenie dintre județul Tulcea și municipalitatea din Suzhou (Republica Populară Chineză), Consiliul Județean Tulcea organizează concursul cu premii „Tulcea-Suzhou, drumul prieteniei“…
CISTESTE MAI MULTS-a semnat pentru cea mai mare pădure urbană din România, la Tulcea
„Crearea de păduri urbane în Municipiul Tulcea” este proiectul pentru care s-a semnat ieri, 10 septembrie, contractul de finanțare nerambursabilă în valoare de peste 5,8 milioane de euro și prin…
CISTESTE MAI MULT