Stiri din tulcea
Cel mai amplu exerciţiu al Forţelor pentru Operaţii Speciale se desfășoară și în județul nostru – lângă Babadag și Tulcea
Cel mai amplu exerciţiu al Forţelor pentru Operaţii Speciale se desfășoară și în județul nostru – lângă Babadag și Tulcea
Peste 500 de militari români cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale participă până pe data de 18 mai 2023, la exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale ‘Junction Strike 23’, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărări Naţionale.
Este vorba de cel mai amplu exerciţiu al Forţelor pentru Operaţii Speciale ce se desfăşoară în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea a 14 localităţi, printre care și Babadag, Constanţa, Mangalia, Mihail Kogălniceanu și Tulcea.
Potrivit sursei, acest exerciţiu „asigură condițiile organizatorice pentru executarea instruirii cât mai realiste, pe baza unui scenariu fictiv, de către structurile de nivel tactic și operativ participante, în format multinațional și interinstituțional”.
Alături de militarii români din structurile de forțe pentru operații speciale se vor antrena și vor desfășura acțiuni de conducere-coordonare a efectivelor proprii și aproximativ 100 de militari străini din țări aliate precum Bulgaria, Polonia, Portugalia, Spania și Statele Unite ale Americii, iar în calitate de observatori, vor participa militari din țări partenere precum Georgia, Iordania și Republica Moldova.
Ministerul Apărări Naţionale a subliniat importanța acestei activități de instruire multinaţională, ce urmăreşte „dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice forţelor pentru operaţii speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional”, cu scopul de a promova securitatea regională, în special în zona Mării Negre.
(surse info, foto : mapn.ro, fb mapn.ro)