Stiri din tulcea

Campanie de strângere de donații pentru copiii tulceni

7 decembrie 2022
Campanie de strângere de donații pentru copiii tulceni

Campanie de strângere de donații pentru copiii tulceni

O nouă campanie de strângere de donații este organizată, în această perioadă, de tinerii voluntari reuniți sub îndemnul „O facem Tulcea”, ce au reușit anul trecut, cu ocazia Crăciunului, să bucure aproape 400 de copii, transmite Primăria Tulcea.

Este vorba de o campanie ce se bazează pe generozitatea tulcenilor și pe energia, timpul și creativitatea voluntarilor „O facem Tulcea”, care vor transforma donațiile în cadouri pentru copiii din medii defavorizate.

Primaria Tl donatii O facem Tulcea

Putem dona jucării, produse de igienă, alimente neperisabile, cărți, rechizite sau/și articole de îmbrăcăminte (în stare bună, curate).

Dacă pregătim un pachet standard cu câte un produs din fiecare categorie, este indicat să atașăm o etichetă, menționând vârsta copilului pentru care e pregătit cadoul și dacă este fetiță sau băiețel, se menționează în anunțul făcut de Primăria Tulcea.

Există 2 puncte de colectare a donațiilor : unul la iglu-ul amplasat în Piața Civică, vizavi de clădirea primăriei și un altul la Biblioteca Județeană „Panait Cerna”, dar sunt și puncte de colectare destinate elevilor.
Primaria Tl donatii iglu O facem Tulcea
La această dată sunt 4 unități de învățământ în care sunt deschise puncte de colectare – la Colegiul Dobrogean ,,Spiru Haret”, Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil”, Liceul de Arte ,,George Georgescu” și Liceul Tehnologic Agricol ,,Nicolae Cornățeanu” – dar lista se va actualiza.

(sursă info și foto : fb primariatulcea)