Stiri din tulcea
Ca să atragă medici pediatri, Primăria Tulcea va deconta către Spitalul Județean Tulcea, câte două salarii minime brute lunar
Ca să atragă medici pediatri, Primăria Tulcea va deconta către Spitalul Județean Tulcea, câte două salarii minime brute lunar
Contractul de asociere între Primăria Municipiului Tulcea și Spitalul Județean de Urgență Tulcea a fost semnat astăzi de reprezentanții celor două instituții, Nicolae Bibu, city managerul municipiului și doctor Tudor Năstăsescu, managerul spitalului. Ca urmare, municipiul Tulcea va contribui la finanțarea unor cheltuieli de personal ale SJU Tulcea, în scopul atragerii medicilor pediatri, transmite Primăria Tulcea într-un comunicat de presă.
În prezent, Spitalul Județean de Urgență Tulcea este deficitar în ceea ce privește asigurarea asistenței medicale pediatrice. În urma discuțiilor purtate între conducerea instituției și managementul spitalului, pentru o funcționare optimă, Secția de pediatrie are nevoie de 5 medici pediatri!
Spitalul Județean Tulcea a mai avut deficit de personal și în cazul secției ATI, iar această problemă s-a rezolvat prin acordarea unor stimulente financiare, numărul medicilor încadrați crescând de la 2 la 6!
Contractul de Asociere semnat astăzi a fost aprobat în cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 28 februarie 2022, Primăria Municipiului Tulcea urmând a deconta către SJU Tulcea, pentru fiecare medic pediatru, o sumă în cuantum a două salarii minime brute lunar, se mai arată în comunicat!
La această dată, cea mai mare problemă a Spitalului Județean este aceea de a asigura asistență medicală continuă pentru copii. În prezent, secția de Pediatrie are angajați doar doi medici specialiști, însă unul este în concediu de creștere a copilului, față de cinci – șase, cât sunt necesari pentru asigurarea continuității actului medical.
În aceste condiții, facem față cu greu solicitărilor zilnice, iar după amiaza sau în zilele de sămbătă și duminică, când nu este medic pediatru nici în gardă și nici la UPU, copiii sunt trimiși cu ambulanțele la Constanța, lucru anormal atât din punct de vedere organizatoric cât și ca mod de aplicare a actului medical în cazul urgențelor.
declară managerul Spitalului Județean Tulcea, doctor Tudor Năstăsescu.
Hotărârea poate fi consultată aici: HCL 35/28.02.2022: https://tulcea.cityon.ro/MonitorulOficialLocal/FisaDocumentGeneral/17981