Bursa Locurilor de Muncă la Tulcea – peste 210 persoane selectate de angajatori
Bursa Locurilor de Muncă la Tulcea – peste 210 persoane selectate de angajatori
La ediția din această lună a Bursei Locurilor de Muncă de la Tulcea, destinată în special absolvenților, 216 persoane participante au fost selectate în vederea încadrării, printre care s-au aflat și 52 de absolvenţi (2 absolvenți supuşi marginalizării sociale, 2 absolvenţi din rândul persoanelor cu dizabilităţi) şi 5 căutători de loc de muncă din rândul persoanelor cu handicap, după cum ne-a transmis Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Tulcea în calitate de instituție organizatoare.

Evenimentul a avut loc azi, 10 octombrie 2025, în Tulcea, începând cu ora 9.30, la sediul Sindicatului Liber Alum și a reprezentat o întâlnire directă a cererii cu oferta de locuri de muncă, în condițiile unei concurențe loiale și transparente, care a permis realizarea unui echilibru între acestea în timpul cel mai scurt.
La acţiune au fost prezente 407 persoane, din care 95 de absolvenţi (4 absolvenți supuşi marginalizării sociale, 2 absolvenţi din rândul persoanelor cu dizabilităţi) şi 10 căutători de loc de muncă din rândul persoanelor cu handicap, conform unui comunicat de presă AJOFM Tulcea transmis redacției.

Bursa a fost destinată în special absolvenților, dar cu acest prilej, au participat și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, indiferent de vârstă și de calificare profesională.
Pentru acest eveniment au fost contactaţi 252 de agenţi economici, iar dintre aceștia au participat 28 de angajatori care au oferit peste 500 de locuri de muncă vacante.
În vederea facilitării contactului direct între angajatori şi persoanele din detenţie, interesate în obţinerea unui loc de muncă, la activitatea organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea au participat 15 persoane private de libertate în regim deschis care urmează să fie eliberate, în perioada următoare.
La Bursa Locurilor de Muncă de azi au participat 9 clase de absolvenţi de învăţământ – promoţia 2025 de la Colegiul Tehnologic “Brad Segal“, Colegiul Tehnologic Agricol “Nicolae Cornăţeanu” şi Colegiul Tehnic “Henri Coandă”, AJOFM Tulcea venind astfel în întâmpinarea elevilor din clasele terminale de liceu în scopul transmiterii mai multor informaţii despre piaţa forţei de muncă și ofertele de locuri de muncă puse la dispoziţie de către angajatorii tulceni.
În acest sens, instituția tulceană a menționat că, prin prezenţa viitorilor absolvenţi la acțiune, aceștia pot fi convinși să rămână sau să revină în localitatea de reședinţă, fiindu-le oferite argumente evidente că și în judeţul Tulcea există posibilităţi reale de angajare.
De asemenea, prin participarea elevilor la astfel de evenimente, integrarea pe piaţa muncii a viitoarelor generaţii se va realiza mai facil, iar rata de ocupare în rândul proaspeţilor absolvenţi de învăţământ liceal, profesional sau dual va creşte.
(sursă info și foto : comunicat de presă AJOFM Tulcea )
Alte Articole
Cheile digitale, la fel ca cele fizice, trebuie protejate
Parolele, token-urile, badge-urile de acces sau credentialele sunt „cheile” prin care pătrundem în infrastructura digitală, prin urmare, trebuie tratate la fel ce cele fizice - cu grija de a le…
CISTESTE MAI MULT
Parc fotovoltaic în zona Taberei-Viitorului din Tulcea, cu bani din Fondul pentru modernizare
A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui parc fotovoltaic cu o putere de 2 MW pe un teren liber din zona Taberei - Viitorului din Tulcea, ce…
CISTESTE MAI MULT

