Muzica Noua

Beyonce a lansat două piese country: „Texas Hold’Em” şi „16 Carriages

18 februarie 2024
Beyonce a lansat două piese country: „Texas Hold’Em” şi „16 Carriages

Beyonce a lansat două piese country: „Texas Hold’Em” şi „16 Carriages

Beyonce a surprins pe toată lumea atunci când fix cu ocazia Superbowl-ului din 2024 a lansat două piese noi, după ceva vreme. E vorba despre „Texas Hold’Em” şi „16 Carriages”.

Se pare că Beyonce ne-a pregătit şi un nou album din acelaşi registru, „Act II”, care va sosi în martie 2024. Artista a făcut senzaţie la Superbowl şi apărând într-o reclamă la operatorul Verizon. „Texas Hold’Em” e ceva mai uptempo, country şi western, numai bună de dansat. A apărut deja pe Tidal, YouTube şi Spotify.

A doua piesă nouă, „16 Carriages” e ceva mai lentă, are o orgă care urcă frumos şi o chitară western memorabilă. Beyonce cântă despre ceea ce laşi în urmă şi munca din greu, care te îndepărtează de cei dragi. Nici reclama Verizon nu a fost rea deloc, cu actorul Tony Hale din „Veep” fiindu-i consilier protagonistei, pentru a pune pe roate un stand cu… limonadă.

A mai încercat şi alte business-uri în clip: o versiune proprie de film „Barbie”, să vândă un robot care seamănă cu ea şi să ajungă în spaţiu. A apărut şi o controversă în ultimele zile: în ciuda faptului că Beyonce a lansat două piese country, ele nu sunt difuzate pe posturile radio country. Ambele single-uri au urcat în top 3 Apple Music în această săptămână, iar balada a ajuns chiar în topul Spotify Global Top 100. Doar 8 dintre cele 150 de posturi radio country au difuzat melodiile totuşi.

 

În vârstă de 42 de ani, Beyonce Giselle Knowles-Carter este una dintre marile figuri artistice ale secolului 21. A pornit la drum ca membru al trupei Destiny’s Child la final de ani 1990 şi a debutat în cariera solo în 2003, cu albumul „Dangerously In Love”. Acum Beyonce ne pregăteşte o trilogie, cu un prim act lansat în 2022 şi al doilea în 2024.

Există şi un film documentar concert despre „Renaissance”, care e regizat, scris şi produs de artistă. Prezintă turneul său global şi conţine o piesă nouă surpriză în credits, „My House”