Stiri din tulcea

Bărbat dat dispărut, în urma unui accident naval pe brațul Sfântu Gheorghe

27 septembrie 2023
Bărbat dat dispărut, în urma unui accident naval pe brațul Sfântu Gheorghe

Bărbat dat dispărut, în urma unui accident naval pe brațul Sfântu Gheorghe

Ieri seară, în jurul 21:00, prin apel la numărul unic de urgență 112 dispeceratul colocat ISU-SAJ a fost anunțat de un bărbat că a avut loc un accident naval pe Brațul Sfântu Gheorghe în dreptul km 55 (zona Dunăvățu de Sus) în urma căruia el și o altă persoană aflată în aceeași ambarcațiune au nevoie de îngrijiri medicale iar conducătorul din a doua ambarcațiune este dispărut, conform unui buletin informativ ISU Delta Tulcea.

Un echipaj medical SMURD și unul din cadrul SAJ Tulcea s-au deplasat în localitatea Mahmudia unde au luat contact cu cele două persoane, doi bărbați de 46, respectiv 32 de ani, și le-au acordat îngrijiri medicale transportându-le ulterior la unitatea medicală de urgență cu diverse traumatisme, după cum a transmis sg. maj. Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.

Între timp, Autoritatea Navală Română și un echipaj din cadrul Poliției Transporturi s-au deplasat în zona accidentului pentru căutarea conducătorului celei de-a doua ambarcațiuni, ulterior fiind solicitat și un echipaj de căutare-salvare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea, la fața locului ajungând 4 subofițeri cu o ambarcațiune SAR-Targa care au executat căutările sub coordonarea organelor competente.

ISU Tl cautari sofer barca accident naval sept 23 1

În urma căutărilor efectuate de pompierii tulceni, la care au participat şi un echipaj al Poliției de Frontieră, Căpitănia Tulcea, Poliția Transporturi și mai mulți localnici cu ambarcațiuni proprii. până la ora retragerii către unitate a fost identificat un recipient cu carburant provenind din ambarcațiunea implicată în accident.

Căutările, ce au fost intensificate în zonă dar fără rezultat,  au fost reluate în această dimineață.

IPJ Tulcea a transmis printr-un buletin informativ, că, în cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment iar căutările sunt continuate pentru identificarea persoanei dispărute de pe cea de-a doua ambarcațiune.

Persoanele care se aflau la bordul primei ambarcațiuni au fost testate pentru alcool și substanțe interzise, rezutatele fiind negative.

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a fost sesizat prin apel 112, ieri, 26 septembrie 2023, în jurul orei 20.30, despre producerea accidentului, în zona Murighiol, pe brațul Sfântu Gheorghe, unde cele două ambarcațiuni s-au ciocnit și unde se auzeau strigăte de ajutor.

În urma coliziunii dintre cele două ambarcațiuni, acestea au ajuns la mal, dar conducătorul celei de-a doua nu se mai afla la bordul ambarcațiunii, fiind dat dispărut.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Județean Transporturi Navale Tulcea, polițiști din cadrul posturilor de poliție Mahmudia și reprezentanți ai Căpitaniei Tulcea, care au desfășurat activități de verificare, inclusiv pe timpul nopții.

(surse info , foto : buletin informativ ISU Tulcea, buletin informativ IPJ Tulcea)