Stiri din tulcea

Azi se sărbătorește Ziua Limbii Române

31 august 2022
Azi se sărbătorește Ziua Limbii Române

Azi se sărbătorește Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește, din anul 2011, la data de 31 august.

În această zi este arborat drapelul României și potrivit presidency.ro, cu ocazia acestei zile, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului național, în această seară, începând cu ora 20:30.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011  și semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România.

În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative,  senatorul PNL Viorel Badea,  explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”,

scrie pe ro.wikipedia.org.

Tot azi, 31 august, există o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990, intitulată Limba Noastră.

Cu prilejul Zilei Limbii Române, Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj tuturor celor ce gândesc, vorbesc și simt românește :

„31 august marchează Ziua Limbii Române, o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc și simt românește.
Limba română este cheia identității noastre naționale și căminul unei literaturi bogate. De-a lungul veacurilor, ne-a definit cultura, a inspirat și a îmbogățit spiritual generații întregi.

Totodată, limba română a fost și continuă să fie un veritabil liant social. Ea ne-a adus laolaltă și ne-a menținut uniți în cele mai dificile momente ale istoriei noastre. Limba pe care o vorbim ne leagă unii de alții și pe toți de locul în care ne-am născut sau avem rădăcini – România. Face parte din identitatea noastră, iar noi avem datoria de a o proteja și cultiva.
În această zi specială, transmit întreaga mea apreciere dascălilor de Limba Română din țară și din străinătate, dar și celor dintâi mentori ai oricărui copil – părinții. În țară sau în comunitățile din afara granițelor, aceștia au menirea de a transmite cu mândrie tezaurul limbii generațiilor de copii români de pretutindeni.

În ultimii ani, țara noastră găzduiește un număr tot mai mare de locuitori a căror limbă maternă nu este limba română. Este important ca toți să aibă șansa de a învăța limba română și de a se integra în mod armonios în societatea românească. Predarea și învățarea limbii române, ca limbă nematernă, trebuie să devină o ofertă permanentă a sistemului nostru de educație.

În același timp, este necesară o schimbare de paradigmă atunci când vorbim despre obiectivele educației pentru învățarea limbii române. Alături de încurajarea lecturii, înțelegerea, argumentarea și uzul corect al limbii ar trebui să devină obiective prioritare. Doar luptând cu analfabetismul funcțional avem șansa de a permite cât mai multor persoane să folosească limba română pentru a lua parte la viața comunității și pentru a contribui la dezvoltarea societății.

Limba română este temelia identității noastre. O prețuim folosind-o corect, cultivând-o și ajutându-i pe alții să primească darul de a o învăța și de a se bucura de bogăția ei.

La mulți ani Limbii Române și vorbitorilor ei!”

(surse info / foto : presidency.ro, ro.wikipedia.org / fb bibliotecatulcea)