Azi, prefectul județului Tulcea s-a întâlnit la Topolog cu primarii și cetățenii din 4 localități

14 septembrie 2022 | Politica
Azi, prefectul județului Tulcea s-a întâlnit la Topolog cu primarii și cetățenii din 4 localități

Azi, prefectul județului Tulcea s-a întâlnit la Topolog cu primarii și cetățenii din 4 localități

În cadrul celei de-a treia activități desfășurată în vederea identificării nevoilor comunității și a problemelor existente la nivelul unităților administrativ teritoriale din județ, ce a avut loc azi la Topolog, prefectul Alexandru Dan Munteanu s-a întâlnit cu primarii și cu cetățenii din Ciucurova, Slava Cercheză, Mihai Bravu și, bineînțeles, Topolog.

Pref Tl a 3a intalnire n judet la Topolog pref
„După cum am mai zis, fiecare zonă a județului nostru are particularitățile și problemele specifice. Consider că este necesar să ajung în cât mai multe localități din județ pentru a facilita accesul populației spre autoritățile locale, județene și chiar naționale. Cetățenii trebuie să știe că noi, autoritățile, suntem în slujba lor, lucru pe care trebuie să-l știe foarte bine și domnii primari. Comunitățile locale trebuie să se dezvolte, oamenii trebuie să fie sprijiniți și ascultați, iar noi suntem aici pentru ei ”,

a precizat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Pref Tl a 3a intalnire n judet la Topolog 2
În cadrul întâlnirii au fost abordate și aspecte precum:

– asistență de specialitate în legalitatea documentelor în cadrul investițiilor și a proiectelor europene
– necesitatea asistenților medicali comunitari
– aspecte legate de fondul funciar
– măsurile generale de gestionare a situațiilor de urgență

(sursă info și foto : comunicat de presă Prefectura Tulcea)

Alte Articole

Prezența la vot în județul Tulcea – sub media națională

Prezența la vot în județul Tulcea – sub media națională

10 iunie 2024

  La alegerile locale ce au avut loc ieri, 9 iunie, au participat 9.445.771 de alegători la nivel național, dintre care 94.638 în județul Tulcea, cu o prezența de 51,00…

CISTESTE MAI MULT
A început Campania Electorală

A început Campania Electorală

10 mai 2024

Potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a alegerilor din 9 iunie 2024, campania electorală se desfășoară în perioada 10 mai - 8 iunie 2024 ( ora 7.00.). La nivel local,…

CISTESTE MAI MULT