Azi este Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

16 noiembrie 2023 | Cultura
Azi este Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Azi este Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România

Azi, 16 noiembrie, se împlinesc 51 de ani de la semnarea Convenției Patrimoniului Mondial, ziua de 16 noiembrie fiind declarată Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, prin Legea nr. 160/2013, cu scopul de a promova elementele noastre de patrimoniu mondial, pentru o mai bună cunoaștere a acestora, după cum a transmis Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD) este primul sit natural din România, înscris în anul 1991 pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO.

ARBDD Z Patrim UNESCO

Pădurea Letea din Delta Dunării și rezervația Roşca – Buhaiova – Hrecisca, ce figurau încă din anul 1940 pe listele rezervațiilor naturale din România, au fost incluse în anul 1978 pe lista mondială a rezervațiilor biosferei, printre cele 177 ale lumii, în cadrul Programului ,,Omul și Biosfera” al UNESCO.
În cadrul aceluiași program, în anul 1990, Delta Dunării și celelalte unități adiacente a fost declarată Rezervație a biosferei, mai mult de jumătate din suprafața totală de 580.000 ha reprezentată de ecosistemele naturale acvatice și terestre, fiind inclusă în lista zonelor cu valoare de patrimoniu universal.
De asemenea, din anul 1999, RBDD împreună cu Rezervația Biosferei Dunărea din Ucraina au fost incluse în Rețeaua Internațională a rezervațiilor biosferei transfrontaliere.

ARBDD casa cu specific deltaic noiemb 23

Valoarea peisagistică a spațiului deltaic și a zonelor învecinate este dată de elementele naturale specifice reprezentate de relief, apă, vegetație, faună – peisajul natural și de cele antropice reprezentate de populație și așezări umane, elemente cu un specific aparte care îi conferă complexitate şi originalitate,

scrie pe pagina oficială ARBDD.

Celebrarea zilei de 16 noiembrie 1972, când statele membre ale UNESCO au adoptat Convenţia privind Protecţia Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, evidențiază necesitatea ocrotirii și conservării unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanță universală, oferindu-se și un plus de imagine la nivel internațional.

(sursă info și foto : fb ARBDD)

Alte Articole

Muzică și sport, printre variantele de petrecere a zilei de mâine, pentru tulceni

Muzică și sport, printre variantele de petrecere a zilei de mâine, pentru tulceni

10 octombrie 2024

Mâine, 11 octombrie 2014, începând cu ora 16:00, la Sala de festivități a Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea, etajul I, va avea loc spectacolul „BUCURIA MUZICII”. Evenimentul este organizat de…

CISTESTE MAI MULT
Spectacol al Teatrului din Bacău găzduit mâine de Teatrul „Jean Bart” Tulcea

Spectacol al Teatrului din Bacău găzduit mâine de Teatrul „Jean Bart” Tulcea

9 octombrie 2024

Spectacolul DIE(T), o producție a Teatrului Municipal „Bacovia” Bacău, va începe mâine, 10 octombrie2024, de la ora 18.00, pe scena Teatrului „Jean Bart” din municipiu. Spectacolul durează 75 de minute,…

CISTESTE MAI MULT