Azi a avut loc conferința de lansare a evenimentului „Danubius C’Art Fest 2022”
Azi a avut loc conferința de lansare a evenimentului „Danubius C’Art Fest 2022”
Ajuns la cea de-a III-a ediție, „Danubius C’Art Fest” a reunit azi, 6 septembrie, la Casa Avramide, iubitori de lectură și cultură din mai multe domenii.
Cu ocazia conferinței de lansare a evenimentului ce va aduce tulcenilor, în perioada 15-17 septembrie, literatură de calitate, muzică bună și expoziții de excepție, la Casa Avramide din municipiu au fost prezenți atât managerul Bibliotecii Județene „Panait Cerna”, Ligia Dima și reprezentantul Episcopiei Tulcii în persoana preotului Felix Lucian Neculai, cât și reprezentanți ai autorităților locale, ca primarul municipiului, Ștefan Ilie și vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni :
„De fiecare dată când particip la un eveniment cultural sunt cel mai bucuros. Atunci sunt momentele mele în care mă simt cel mai bine. Pentru că eu consider că manifestările de acest tip constituie o modalitate prin care noi, ca societate, ne putem dezvolta. Fiecare carte, fiecare melodie, poezie, tablou nu sunt decât cărămizi la baza fundației societății pe care noi ne-o dorim să se dezvolte armonios.
Nu vreau să vorbesc foarte mult, vreau doar să spun că pentru mine fiecare expoziție sau lansare de carte este un cadou foarte bine primit și așa cum spunea Victor Hugo, la un moment dat, că «arta îți dă aripi, nu cârje», eu încerc acest sentiment de fiecare dată când particip la un eveniment cultural artistic. Vă mulțumesc, în primul rând pentru ceea ce faceți și vă felicit pentru toate eforturile pe care le depuneți în organizarea acestor evenimente.
Tot Victor Hugo spunea că «arta este o deschidere imensă spre tot ceea ce este posibil», cu alte cuvinte către tot ceea ce noi putem face să fie posibil. Astfel că vreau să felicit încă o dată toți organizatorii pentru tot ceea ce fac să fie posibil prin acest festival, inclusiv Biblioteca Județeană, ICEM, Casa Avramide și toți cei care au depus un minim efort și au primit cu inima deschisă astfel de evenimente. Vă felicit încă o dată și vă doresc tot binele din lume. Doamne ajută!”,
a transmis vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Huleni, cu acest prilej.
Și-n acest an, manifestarea cultural-artistică are la bază proiectul inițiat de Asociația de Dezvoltare Regională „Aegyssus” în parteneriat cu ICEM „Gavrilă Simion”, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” și Centrul Cultural „Jean Bart” și cofinanțat de Primăria Tulcea în baza prevederilor Legii 350/2005.
Până la data la care va începe „Danubius C’Art Fest 2022”, organizatorii ne invită „să alegem o carte și să o dăm mai departe”.
Dacă avem o carte de dat, o carte de recomandat, de trimis mai departe, să se lase citită și descoperită de alți membri ai comunității, o putem aduce la Casa Avramide, zilnic, între orele 9:00-16:00, iar în perioada 15-17 septembrie, organizatorii evenimentului o vor pune la loc de onoare, la standul cărților Biblioteca Artamică.
Aici va fi răsfoită și luată gratuit în călătorie de către oricine o descoperă primul.
„Așa că dacă ai o carte, dă-o mai departe!” , scrie pe pagina Muzeul de Artă și Casa Avramide.
(surse info și foto : comunicat de presă CJ Tulcea, fb „Danubius C’Art Fest 2022”, fb MuzeuldeArtaCasaAvramide )
Alte Articole
Reabilitare și Modernizare Zona Est – o altă stradă din municipiu a fost reabilitată integral
După ce, la finalul lunii septembrie, a fost anunțată reabilitarea, în cadrul proiectului Reabilitare și modernizare străzi Municipiului Tulcea, Zona Est etapa I, a străzii Plugarilor, între străzile Viticulturii și…
CISTESTE MAI MULT152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea
În urma desfășurării, azi, 11 octombrie 2024, a unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă la Tulcea, au fost selectate în vederea încadrării un număr de 152 de persoane,…
CISTESTE MAI MULT