Autobasculantă răsturnată pe șoseaua de centură a municipiului – șoferul a ajuns la spital

1 februarie 2024 | Eveniment
Autobasculantă răsturnată pe șoseaua de centură a municipiului – șoferul a ajuns la spital

Autobasculantă răsturnată pe șoseaua de centură a municipiului – șoferul a ajuns la spital

 

Salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați astăzi, în jurul orei 15:15, să intervină în cazul unui accident rutier produs pe șoseaua de centură a municipiului Tulcea,

a transmis, ieri, ISU Delta Tulcea.

La fața locului au fost direcționate 2 echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj medical al SAJ Tulcea.

La locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că este vorba despre o autobasculantă încărcată cu piatră care s-a răsturnat în afara părții carosabile, avariind alte două autoturisme.

În urma accidentului, șoferul autobasculantei a rămas încarcerat iar pompierii au procedat la extragerea acestuia, care a fost predat echipajului SAJ în vederea acordării primului ajutor medical specializat și mai apoi a fost transportat la spital.

De asemenea, pompierii s-au asigurat că nu există pericol de incendiu ori explozie în urma unor scurgeri de lichide inflamabile.

(sursă info și foto : ISU Tulcea)

Alte Articole

O nouă misiune specială pentru jandarmul Sorin Andrici

O nouă misiune specială pentru jandarmul Sorin Andrici

23 iulie 2024

Având la activ nenumărate acțiuni umanitare, jandarmul tulcean Sorin Andrici va avea, în curând, o nouă misiune specială ce implică participarea la un ultramaraton pentru o cauză nobilă. Este vorba…

CISTESTE MAI MULT
Premiera documentarului „IVAN – omul cu rădăcini în ape” la TVR – AMR 2 zile

Premiera documentarului „IVAN – omul cu rădăcini în ape” la TVR – AMR 2 zile

23 iulie 2024

În această joi, 25 iulie 2024, de la ora 21:00, filmul biografic „IVAN - omul cu rădăcini în ape”, realizat de Ana Preda, o coproducție Televiziunea Română și Asociația Ivan…

CISTESTE MAI MULT