Stiri din tulcea

Aprilie este ,,LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE VACCINARE’’

3 aprilie 2024
Aprilie este ,,LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE VACCINARE’’

Aprilie este ,,LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE VACCINARE’’

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Tulcea, în colaborare cu Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea, rețeaua de asistența medicală medicină de familie, rețeaua de asistență medicală comunitară și mediatori sanitari rromi, desfășoară pe parcursul acestei luni activități de informare, educare și comunicare în cadrul Campaniei LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE VACCINARE, conform unui comunicat de presă DSP Tulcea.

În contextul în care, creșterea numărului de cazuri de rujeolă s-a accelerat în ultimele luni și această tendință este de așteptat să continue în regiune, dacă nu se iau măsuri urgente pentru a preveni răspândirea, autoritatea de sănătate publică tulceană a publicat o serie de informații legate de această afecțiune, una dintre cele mai contagioase boli.

Rujeola se răspândește atunci când o persoană infectată respiră, tușește sau strănută iar virusul rămâne activ și contagios în aer sau pe suprafețele contaminate timp de până la 2 ore.
Prin urmare, orice persoană care nu a fost vaccinată sau nu a trecut prin boală la un anumit moment dat în viață se poate infecta.

Erupția cutanată reprezintă cel mai vizibil simptom, în timp ce complicațiile pot include orbire, encefalită, diaree severă și deshidratare asociată, infecții ale urechii și pneumonie.

Pe termen lung, o persoană care a suferit de rujeolă poate dezvolta o complicație foarte severă, panencefalita sclerozantă subacută.

În plus, rujeola este o boală care slăbește sistemul imunitar și îl poate face „să uite” cum să se protejeze împotriva altor infecții comune.

Sugarii, femeile însărcinate, persoanele cu boli care slăbesc sistemul imunitar sunt la risc de a dezvolta forme severe de rujeolă.
Pentru a proteja inclusiv aceste persoane care nu pot fi vaccinate împotriva rujeolei, este importantă vaccinarea persoanelor din jurul lor cu atingerea unor acoperiri vaccinale înalte.

Vaccinarea protejează atât persoana vaccinată, cât și persoanele din jur!

Deși rujeola este o boală propusă către eliminare în majoritatea regiunilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), inclusiv în Europa, în prezent, Regiunea Europeană a OMS se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri și de decese prin rujeolă.

În perioada ianuarie-decembrie 2023, au fost raportate 58.114 de cazuri de rujeolă de către 41 dintre cele 53 de State Membre ale regiunii (cu peste 60 de ori mai multe comparativ cu anul 2022). 10 țări, printre care se află și România au raportat 98% din numărul total de cazuri (57.111).

În acest context, în perioada 21 – 27 aprilie 2024, în Regiunea Europeană a OMS se celebrează Săptămâna Europeană a Vaccinării. Scopul acestei campanii este de a crește acoperirea vaccinală prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța imunizării în rândul părinților și îngrijitorilor, al profesioniștilor din domeniul sănătății și factorilor de decizie politică și, nu în ultimul rând, al mass-media.

În România, în perioada 01.01.2023-05.03.2024, au fost notificate 7.243 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 8 decese. Cazurile confirmate cu rujeolă au fost raportate în 40 de județe și în Municipiul București. Cea mai mare incidență este raportată în județele Brașov, Mureș, Covasna și Giurgiu.

Vaccinarea antirujeolică (cu vaccin combinat Rujeolă-Oreion-Rubeolă – ROR), este inclusă în Programul Național de Vaccinare, și se poate efectua gratuit la medicul de familie.

În perioada 06.12.2023-03.03.2024, conform datelor extrase din Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), au fost vaccinați împotriva rujeolei 89.478 de copii, dintre care 14.494 în cadrul campaniei suplimentare de vaccinare antirujeolică inițiată în context epidemic (adresată copiilor cu vârste între 9 și 11 luni).

Campania națională de Informare Educare Comunicare (IEC) LUNA NAȚIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE VACCINARE, este coordonată metodologic de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi este implementată local de Direcţiile de Sănătate Publică judeţene.

INSP campanie vaccinare rujeola april 24

Pe teritoriul național, sub sloganul: „Spune NU rujeolei, spune DA vaccinării!” se vor derula activităţi de implicare a personalului medical și de informare a populației. Se va sublinia riscul de reapariție a unor boli infecțioase (de exemplu, poliomielita, difteria) și pericolul reprezentat de epidemia de rujeolă, reamintindu-le părinților să-și vaccineze copiii și încurajând dialogul dintre părinți și personalul medical, pentru a răspunde întrebărilor sau preocupărilor legate de vaccinare.

La nivel judeţean, coordonarea implementării campaniei este asigurată de Direcţia de Sănătate Publică Tulcea – Evaluarea și Promovarea Sănătății.

( sursă info și foto : dspjtulcea.ro, fb dsptulcea, fb INSP)