Stiri din tulcea
Apelul prefectului județului Tulcea, înainte de Sărbătorile Pascale
Apelul prefectului județului Tulcea, înainte de Sărbătorile Pascale
În cadrul Ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de azi, 10 aprilie, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu a transmis tulcenilor, care se pregătesc pentru masa de Paști, câteva recomandări privind modul în care se fac cumpărăturile în această perioadă, conform unui comunicat de presă emis de Prefectura Tulcea.
„Fac un apel către populație să se aprovizioneze doar din centrele autorizate și special amenajate pentru comercializarea diverselor produse agroalimentare specifice și să acorde o atenție deosebită calității alimentelor achiziționate”,
a precizat prefectul județului, solicitând autorităților cu atribuții și competențe în domeniul controlului ca în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale să monitorizeze cu atenție respectarea legislației în domeniul normelor sanitar – veterinare, protecției consumatorilor și sănătății publice pe raza județului Tulcea.
Tema principală a ședinței a fost „Prezentarea măsurilor planificate, organizate și desfășurate pentru asigurarea protecției stării de sănătate a populației, menținerea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea incendiilor premergător și pe timpul Sărbătorilor Pascale” :
– se vor desfășura acțiuni de verificare și îndrumare în piețele agroalimentare, în unitățile de procesare, prelucrare, depozitare, valorificare și de alimentație publică, precum și în lăcașurile de cult;
– se vor transmite către autoritățile administrației publice locale măsurile minime de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate de cetățeni pe timpul Sărbătorilor Pascale;
– vor avea loc controale de prevenire la obiectivele de cult premergător manifestărilor religioase, prilejuite de Sfintele Sărbători Pascale;
– pentru prevenirea toxiinfecţiei alimentare, se vor întreprinde măsuri de intensificare a controalelor sanitar – veterinare în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel și ouăle destinate consumului uman, precum și alte alimente de origine animală.
– se vor intensifica măsurile specifice de prevenire și combatere a infracțiunilor cu violență și a oricăror acțiuni de natură să împiedice desfășurarea normală a manifestărilor specifice acestor sărbători;
– se vor dispune măsuri pentru realizarea unei prezențe active a personalului I.P.J. Tulcea si I.J.J. Tulcea pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult, pe principalele drumuri naționale, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulației și prevenirii evenimentelor rutiere.
„Este important ca în această perioadă toate autoritățile cu atribuții să fie la datorie, să dea dovadă de responsabilitate și vigilență. Cetățenii trebuie să fie în siguranță, iar noi avem responsabilitatea de a le asigura acest lucru”,
a subliniat prefectul Alexandru Dan Munteanu.
(sursă info și foto : comunicat de presă Prefectura Tulcea)