Altă petrecere întreruptă de polițisti

16 februarie 2021 | Eveniment
Altă petrecere întreruptă de polițisti

Altă petrecere întreruptă de polițisti

Ieri, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Babadag au constatat că într-un imobil de pe strada Codrului din localitate, era în desfăşurare un eveniment cu caracter privat, într-un spaţiu închis.
Evenimentul a fost sistat, iar organizatorul, un bărbat de 38 de ani, din Babadag, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.

Totodată, cei 3 participanți identificați de polițiști, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei.

Recomandările medicale, impuse prin norme legale, trebuie în continuare respectate, iar perioada în care acestea rămân valabile este în strânsă legătură cu comportamentul responsabil al tuturor cetățenilor.

Atragem atenţia cu privire la necesitatea adoptării unui comportament precaut şi vă îndemnăm să nu vă expuneţi la riscuri, să păstraţi distanța fizică și să purtaţi masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise.

De asemenea, respectaţi interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private iar după ora 23.00 deplasaţi-vă doar justificat.

Alte Articole

Experți și pasionați ai vinurilor românești, în acest weekend, la Tulcea

Experți și pasionați ai vinurilor românești, în acest weekend, la Tulcea

14 iunie 2024

Una dintre întâlnirile trimestriale regulate ale membrilor Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) va avea loc weekendul acesta la Tulcea, după cum ne-a transmis asociația, ce își propune să realizeze…

CISTESTE MAI MULT
La sediul Crucii Roșii Tulcea s-a deschis un Centru Educațional Multicultural

La sediul Crucii Roșii Tulcea s-a deschis un Centru Educațional Multicultural

14 iunie 2024

Numit „un spațiu de bine dedicat persoanelor care au nevoie de ajutor”, Centrul Educațional Multicultural, aflat la sediul Crucii Roșii Tulcea, ce a fost inaugurat ieri, 13 iunie 2024, are…

CISTESTE MAI MULT