Stiri din tulcea

Accident între o căruța și o bicicletă, biciclistul a ajuns la spital

1 mai 2021
Accident între o căruța și o bicicletă, biciclistul a ajuns la spital

Accident între o căruța și o bicicletă, biciclistul a ajuns la spital

În cursul acestei zile, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.
Din primele verificări a reieșit ca, un bărbat de 68 de ani din Niculițel, în timp ce conducea o bicicletă pe strada Vinului din localitate, la intersecția cu strada Dealului, ar fi intrat in coliziune cu un atelaj hipo condus de un barbat de 40 de ani.

In urma accidentului, a rezultat ranirea biciclistului, care a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale de specialitate.

În cauza, polițiștii au deschis dosar de cercetare penală si efectuează în continuare verificări, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.
foto:arhivă