Abandonul școlar : Țara noastră este pe primul loc în UE, iar în România rurală este și mai grav

Abandonul școlar : Țara noastră este pe primul loc în UE, iar în România rurală este și mai grav

În ceea ce privește abandonul școlar, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană (UE), iar în mediul rural, unde se află jumătate din potențialul uman al țării (51% din populație), abandonul școlar este și mai ridicat, după cum scrie într-un comunicat de presă transmis redacției de Asociația BookLand.

Mai exact, ponderea tinerilor care au părăsit devreme sistemul de educație și formare este de 16% la nivel național, în timp ce media UE este de 10%, fiind vorba de peste 600.000 de elevi care nu merg la școală la nivelul la care trebuie să fie sau au renunțat la studii.

Problema este agravată de numărul mare de tineri NEETs (ʻneither in employment, nor in education and trainingʼ), care nu sunt nici în școală, nici în câmpul muncii.
Lucrând la negru, pierzând șansa de a se forma profesional, trăind din ajutoare sociale, acești tineri devin la rândul lor parte a unei probleme sistemice, perpetuând sărăcia, excluziunea socială, inegalitatea de gen și lipsa competențelor,
avertizează asociația citată, care a realizat, în colaborare cu Unlock, o cercetare ce a mers în inima României rurale, pentru a înțelege cum putem crește nivelul de școlarizare și cum putem ajuta mai mulți copii să-și finalizeze studiile.

Intitulat „Părinți la Sat”, studiul a privit în profunzime relația dintre copii si școală, precum și modul în care părinții se raportează la educație: cât de importantă este pentru ei și ce fac (sau nu) pentru a-și susține copiii să învețe.

Studiul arată și cum accesul la oportunități, dar și traumele din familie determină stiluri de viață foarte diferite.

Astfel, părinții de la sat care au beneficiat de oportunități care să-i ajute să crească material și emoțional se pot gândi la educație și la valori pe care le împărtășesc apoi cu copiii, pe când cei fragili, aflați în sărăcie extremă și care nu pot asigura un trai decent, sunt prinși într-o capcană din care simt că nu pot ieși.

Comunicatul emis de Asociația BookLand cu titlul : „România amorțită: o radiografie a educației la sat, din perspectiva părinților și copiilor. Cum putem face tranziția spre o Românie care învață meserie?” include o imagine de ansamblu asupra unor subiecte precum: valorile, principiile și temerile părinților de la sat, relația cu banii, investițiile în educație, perspectiva asupra școlii, oportunităților de muncă și planurilor de viitor, dar și cele 5 stiluri parentale identificate în mediul rural.

În plus, se vorbește despre schimbarea care poate fi generată prin îmbunătățirea accesului la educație... Pentru că într-un mediu în care analfabetismul funcțional este o problemă sistemică, educația este singura cale prin care poate fi depașită trauma transgenerațională a sărăciei extreme din care părinții (și copii) simt că nu pot evada.

Cum arata valorile si principiile parintilor de la sat?

Oamenii din satele argesene incearca sa depaseasca cutumele inradacinate in generatii prin care gura lumii guverneaza. Cu toate acestea, procesul nu este simplu si necesita timp, rezistenta la schimbare fiind mare. Exista, insa, valori care par de neclintit. Copiii continua sa fie ratiunea de a fi a parintilor, care isi definesc valoarea prin acestia; familia este valoarea centrala, iar copiii sunt sensul vietii. Asociata cu siguranta si statutul in comunitate, familia este valorizata pana intr-acolo incat unii adulti aleg sa ramana in situatii sau relatii toxice pentru ca ʻasa se face’. In acelasi timp, statutul este dat si de bunurile detinute; inclusiv dragostea fata de copii este exprimata prin ceea ce poti da mai departe (ʻsa ai ce sa lasi copiilor, caci pentru ei muncesti’). Prin urmare, o casa mare (chiar si neterminata) este semn de bogatie, iar sa ai haine frumoase (de brand, daca se poate) inseamna sa fii un om valoros, care obtine mai usor recunoastere sociala.

De ce se tem parintii din mediul rural?

Pentru a intelege blocajul in care se afla Romania rurala, studiul a investigat si temerile parintilor. Acestia se tem, de pilda, ca le vor fi marginalizati si discriminati copiii, dar si ca tinerii o vor lua pe cai gresite si nu se vor tine de studii. Printre cauzele frecvent amintite pentru abandonul scolar sunt sarcinile adolescentelor (suntem nr.1 in Europa in ceea ce priveste numarul de mamici adolescente) si bullying-ul practicat. Parintii se tem si ca nu sunt capabili sa-si ajute copiii cu probleme comportamentale sau intarzieri de invatare. Iar in cazul celor care nu-si pot ajuta copiii la teme, teama de blocajul educational al copilului este inlocuita de o atitudine de desconsiderare a scolii (= locul unde acestia spun ca se rade de copiii lor). Frica de a nu fi parinti buni, de a nu-si ingriji copiii ʻcum trebuie’ este asociata cu teama ca le vor fi luati copiii si este mult mai puternica in randul mamelor captive in situatii de abuz. Prea multe familii continua sa traiasca din alocatii, ajutor de somaj sau munca ziliera, iar teama de a nu (mai) avea un loc de munca si un venit afecteaza parintii.

Cum arata casele familiilor intervievate?

Cele mai multe cazuri de abandon scolar sunt intalnite in conexiune cu spatiul locativ. Copiii din familii sarace, la limita subzistentei, care locuiesc in case insalubre si nu au un spatiu unde sa se spele sau un loc in care sa-si faca temele, au un risc mult mai mare de a abandona scoala, ca si cum educatia ʻar fi ultima lor grija’. Unii copii au spus ca ar prefera sa nu mai frecventeze scoala si sa-si ingrijeasca fratii mai mici, pentru ca mama lor sa poata munci si aduce un ban in plus acasa. Studiul arata si ca investitiile in spatiul unde copilul invata nu sunt prioritare. Spatiul de baza al casei include o bucatarie, spatiul de dormit si un grup sanitar cu dus (wc-ul fiind, in multe cazuri, inca in curte), in timp ce spatiul de invatare este adesea „incropit” de o masa si un scaun unde se si gateste sau mananca.

Disconfort si nesiguranta in relatia cu banii

Respondentii spun ca lipsa banilor le creeaza un sentiment de nesiguranta si teama caci, in Argesul rural, oportunitatile de lucru nu sunt atat de variate si sigure: ʻnu e ca la Mioveni unde ai acces la locuri de muncaʼ. De aceea, multi sateni aleg sa plece in strainatate. In lipsa predictibilitatii financiare, majoritatea se axeaza pe imediat (ʻce-i in mana nu-i minciuna’) si rareori fac planuri pe termen lung. In mod paradoxal, parintii cu cei mai putini bani au tendinta de a ceda presiunilor copiilor pentru a cumpara jucarii sau haine de brand, comparativ cu cei mai stabili financiar, care sunt mai chibzuiti. Cea mai mare diferenta intre cei care reusesc sa faca bani si cei care nu reusesc ramane atitudinea. Cei care sufera de deprivare financiara cred despre ei ca ʻnu potʼ si despre mediu ca ʻnu se poateʼ.

Investitiile in educatie nu sunt o prioritate pentru parinti

Indiferent de nivelul de trai, facturile si plata utilitatilor sunt prioritati. Chiar daca vorbim despre oameni care locuiesc la tara si au terenuri, sunt extrem de putini cei care se bazeaza pe productia proprie pentru a-si acoperi intreg necesarul gospodariei, apropiindu-se astfel de stilul urban de consum. Hainele sunt un subiect major de tensiune la sat, copiii fiind deseori judecati in functie de imbracaminte, cele mai multe cazuri de bullying fiind cauzate de acest aspect. Cheltuielile cu educatia (rechizite sau transport pentru cei care studiaza la oras) ocupa o pondere redusa in bugetul familiei, nefiind o prioritate. Apropo, un alt studiu recent arata ca romanii cheltuie de opt ori mai mult pe tigari si alcool decat pe educatie… Totusi, cu cat parintii sunt mai educati si cu cat au aspiratii mai inalte pentru copii, cu atat creste si investitia in educatie, in special in activitati extra-curiculare: sport, o limba straina sau excursii cu scoala.

Familia, intre modele traditionale si independenta

Familia ramane extrem de importanta la sat. Majoritatea femeilor continua sa se marite si sa devina mame de foarte tinere (16-18 ani), mai ales cele care provin din medii defavorizate, insa nu exclusiv. Rolurile de gen tind sa urmeze in continuare calea clasica: in general femeia este cea responsabila de gospodarie si copii, inclusiv de educatia lor. Totusi, in familiile moderne exista o oarecare implicare si a barbatilor. In familiile monoparentale copiii sufera mult dupa parintele care lipseste, mai ales daca mama este cea care a plecat. Atunci cand mamele raman singure cu copiii, cel mai adesea reusesc sa-i stabilizeze si sa le asigure o directie. Studiul releva si o tendinta noua: aceea a mamelor care-si invata fetele sa gandeasca independent si sa invete o meserie, pentru a nu depinde financiar de un partener.

O diploma deschide usa spre locuri de munca mai bine platite

A avea un loc de munca stabil, bine remunerat, care se bucura de prestigiu social este aspirational. Si totusi, oamenii nu-si incurajeaza copiii sa viseze mai mult decat ceea ce stiu ca functioneaza. Maximul la care aspira pentru copii sunt joburi sigure, in administratia publica – politist, pompier, invatator, asistent – iar cei care spun ca-si doresc sa-si vada copiii la facultate nu stiu ce anume vor studia acestia. Isi spun insa, ca o diploma le deschide copiilor usa spre locuri de munca mai bune: ʻla birou, nu cu carca, in ploaie’. Perspectiva parintilor argeseni trebuie privita si in contextul perceptiei la nivel national, unde doar 34% dintre romani cred ca invatamantul ii pregateste pe copii pentru viata intr-o mare sau foarte masura, in timp ce 7 din 10 romani care au copii sau cunoscuti absolventi de liceu & facultate spun ca le e greu sa-si gaseasca locuri de munca, neavand experienta practica (59%) sau acces la oportunitati in zona (42%).

Scoala, valorizata in teorie

In teorie, scoala este valorizata de toti cei investigati pentru ca este un pasaport catre o viata mai buna, una in care nu sunt constransi sa munceasca in conditii precare. Desi parintii recunosc rolul esential al educatiei, in multe familii nu exista o implicare activa in sustinerea copiilor. Astfel, in familiile aflate in dificultate, copiii au performante scolare reduse, absenteaza frecvent sau abandoneaza scoala. In plus, multi parinti nu au la randul lor educatie si nu-si pot ajuta copiii la teme, acestia ajungand sa se frustreze si sa nu-si mai doreasca sa mearga la scoala. Un alt fenomen este cel al copiilor care doresc sa performeze, dar sunt tinuti pe loc de familiile care se tem ca acestia sa nu plece din comunitate. Multi parinti se plang de bullying in scoli, copiii ajungand sa fie judecati dupa haine, branduri, gadgeturi, si spun ca lipsa uniformei permite diferentierea intre copii la scoala si accentueaza atitudinile de discriminare.

Planurile de viitor & apartenenta la comunitate

Planurile de viitor sunt influentate de puterea financiara si de statutul in comunitate. Totusi, exista un angajament comun: dorinta de a ramane in judet alaturi de familie. Parintii vor ca tinerii sa ramana si sa se dezvolte personal si profesional in comunitate, unde au crescut. Aceasta viziune este deosebit de importanta pentru familiile care se confrunta cu dificultati financiare; sprijinul reciproc dintre generatii constituie o sursa vitala de ajutor si stabilitate in fata provocarilor de zi cu zi. Insa, ce fel de suport pot asigura copiii care nu sunt cuprinsi in sistemul educational? Desi potentialul este urias: conform statisticilor europene, ponderea populatiei de varsta scolara in populatia totala din Romania este cea mai mare si mai stabila in comparatie cu tarile din regiune. In schimb, ponderea copiilor incadrati in scolile romanesti este cea mai mica din regiune & in scadere: doar 18% fata de 20% in Polonia sau 21% in Germania, spre exemplu.

Stilurile parentale de la sat: un nou instrument util in comunicarea cu parintii
Realizat pe teren, in gospodarii din mai multe sate argesene, Studiul „Parinti la sat” a intrat adanc in realitatea Romaniei rurale, printr-o o serie de 40 de interviuri cu parinti din varii categorii socio-economice. Concluziile, desi privesc situatia din Argesul rural, vorbesc despre probleme sistemice, existente la nivel national. Si, desi nu toate familiile intervievate traiesc in situatii financiare-limita, prea multe dintre cazurile intalnite spun povesti triste despre analfabetism, discriminare, abuz si medii toxice… Povesti despre copii la limita puterilor, care au ajuns sa ceara ajutorul serviciilor sociale.

„Exista o Romanie profunda care sta ascunsa si pe care foarte putini se incumeta sa o exploreze. O Romanie amortita si blocata in zone rurale, unde oamenii sunt ancorati doar in prezentul caruia trebuie sa-i supravietuiasca. Ei nu au o viziune pe termen lung, pentru ca nu au pe ce sa se bazeze. Nu exista joburi stabile, oportunitati de dezvoltare sau un plan de crestere al comunitatii. Unii reusesc sa construiasca vile frumoase, lucrand si inspirandu-se din strainatate. Altii traiesc intr-o saracie incredibila, in case insalubre si darapanate, cu mame aflate in depresie pentru ca nu pot munci si mai sunt si chinuite de sotii alcoolici sau violenti, cu copii cu ochi tristi si care nu stiu incotro sa o ia. Cei mai mari prind curaj si ʻse cerʼ in plasament, lasandu-i pe parinti si mai deprimati. In studiul din judetul Arges am aflat ca nu exista parinte care sa nu-si iubeasca copiii si care sa nu planga atunci cand ii pierde… dar si ca sunt oameni care au nevoie de perspectiva, au nevoie de cineva care sa-i ajute sa devina utili social. Oamenii marginalizati de la sat sunt potentialul irosit al Romaniei, iar copiii care abandoneaza scoala sunt deseori produsul unor familii in deriva care nu-si gasesc un scop si o directie. Ei se apara si spun ʻnu am scoalaʼ, ʻnu ma angajeaza nimeniʼ, ʻnu am cum sa las copiii singuri acasa si sa merg la muncaʼ. E normal cand toata viata nu ti-a iesit nimic si nu te-a ajutat nimeni. Sunt insa in comunitate oameni care au reusit si le intind o mana – le dau joburi temporare si reusesc sa traiasca de pe o zi pe alta. Dar nu apuca sa acopere la timp nevoile de baza ale copiilor: sa am un loc unde sa ma spal, sa imi fac lectiile, sa dorm. Fara oportunitati de dezvoltare, fara investitii si fara educatie, jumatate din Romania se chinuie sa evolueze. Iar unii se pierd de tot, din pacate din ce in ce mai multi.” – Adina Vlad, Managing Partner Unlock

„Datoria noastra, ca pilon al societatii, este sa ajutam acolo unde este identificata nevoia, cu atat mai mult nevoia stringenta. Ca sa facem lucrul acesta cu eficacitate, ca sa putem face diferenta pe termen lung, avem nevoie sa cunoastem. Alaturi de partenerii nostri de la BookLand, ne-am imersat intr-o cercetare deloc facila, in Romania profunda, unde normalitatea – asa cum este ea definita si aplicata la socialul si umanul de zi cu zi – este una total diferita de cea pe care o traim noi. Aceia dintre noi pentru care accesul la educatie, la un loc de munca, la familii care isi poarta de grija si isi cresc copiii fara grija zilei de maine, care au un camin si o comunitate apropiata, reprezinta doar o parte a Romaniei. Partea pentru care ʻnormalul’ este un cuvant uzual, usor de inteles. Insa in Romania profunda, din nefericire, traiesc cei vulnerabili: familii dezradacinate, adulti privati de sansa la un loc de munca si pentru care hrana zilnica nu reprezinta o nevoie primara, ci de multe ori una la care aspira. Sunt copii rupti din sanul familiilor, desi sunt iubiti nemarginit, copii care renunta la scoala din lipsa de resurse minime, din lipsa de perspectiva si, in primul rand, din lipsa unei maini de ajutor. Romania profunda este Romania vulnerabila si este de datoria tuturor sa o descopere si sa ajute la schimbare, pentru o Romanie cu adevarat sustenabila.” – Mihaela Voinea, Lider Dezvoltare Durabila Leroy Merlin Romania.

In acelasi timp, studiul introduce un instrument util pentru intelegerea parintilor de la sat si a mecanismelor care ii motiveaza sa-si sustina copiii la scoala, diferentiind intre 5 tipologii parentale: traumatic, compensatoriu, ambitios, progresiv si armonios. Cel mai des intalnite in mediul rural sunt cele traumatice si compensatorii, cu o viziune pesimista, dar si cele bazate pe dragoste pura si neconditionata.

Stilul parental traumatic se refera la parinti prinsi in propria neputinta si situatie limita, care nu isi pot motiva copiii, nu reusesc sa fie prezenti sau activi in ceea ce priveste activitatile scolare ale copilului. Copiii lor au cea mai mare nevoie de sprijin.
Stilul compensatoriu ii include pe acei parinti care cauta sa le ofere copiilor ce le-a lipsit lor in copilarie, mai ales la nivel material, si se concentreaza pe indeplinirea dorintelor. Sunt mai preocupati de fericirea si confortul copiilor decat de educatia formala.
Stilul ambitios este cel al parintilor care-si doresc pentru copiii lor sa obtina performante academice exceptionale. Acestia cauta sa-si implineasca propriile visuri prin realizarile copiilor, ceea ce poate amplifica presiunea asupra celor mici.
Stilul progresiv se caracterizeaza prin parinti ce pun accent pe dezvoltarea din punct de vedere emotional si scolar, pentru a creste copii care sa-si gaseasca drumul. Vad educatia ca fiind esentiala si cauta modalitati prin care sa le sprijine copiilor explorarea diverselor interese.
Stilul armonios este adoptat de adultii care incearca sa fie alaturi de copii & sa-i ajute sa devina oameni buni, acceptati de comunitate, nu neaparat super-performanti la scoala. Vad educatia formala ca fiind importanta pentru ca le da copiilor ocazia sa socializeze & sa vada alt mediu.

(sursă info și foto : comunicat de presă Asociația BookLand)