A început o nouă ediție Tezaur, cu o nouă facilitate
A început o nouă ediție Tezaur, cu o nouă facilitate
Începând de azi, 10 iunie, românii care vor să economisească pot cumpăra titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6%, respectiv 6,85%, după cum a anunțat Ministerul Finanțelor.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans, iar un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
„Odată cu această emisiune avem o facilitate nouă, aceea că am implementat plata cu POS direct la sediile unităților de Trezorerie, pentru alimentarea mai facilă a contului de subscriere cu sumele necesare subscrierii. Acolo se efectuează cele mai multe dintre subscrieri.
Următorul pas este ca anul acesta să dezvoltăm și o aplicație care să permită achiziția online a titlurilor de stat.
Sunt pași firești pentru a facilita achiziția acestui instrument de economisire pe care românii îl apreciază.
În cele cinci ediții din anul 2024, 140.000 de persoane au investit peste 6,5 miliarde lei”,
a transmis ministrul Marcel Boloș.
Potrivit sursei, fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
– între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
– între 10 iunie 2024 – 5 iulie 2024 de la sediul unităților Trezoreriei Statului;
– între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 în mediul urban și 10 iunie 2024 – 3 iulie 2024 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
(surse info, foto : mfinante.gov.ro, fb mfpromania)
Alte Articole
152 de persoane au fost selectate la Bursa Locurilor de Muncă de azi, la Tulcea
În urma desfășurării, azi, 11 octombrie 2024, a unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă la Tulcea, au fost selectate în vederea încadrării un număr de 152 de persoane,…
CISTESTE MAI MULTFacilități pentru tulcenii cu restanțe la bugetul local
Primăria Municipiului Tulcea a anunțat azi că vine în sprijinul contribuabililor care au restanțe către bugetul local și acordă facilități pentru toate categoriile de debitori la bugetul local, care înregistrau…
CISTESTE MAI MULT