Stiri din tulcea
A fost testat primul autobuz electric STP Tulcea
A fost testat primul autobuz electric STP Tulcea
Primul din cele 30 de autobuze electrice ce vor intra în dotarea transportului public local a fost testat ieri pe străzile din Tulcea, după cum a anunțat Nicolae Bibu, city managerul municipiului Tulcea.
Acesta a menționat că în maxim două luni, furnizorul va livra alte 9 autobuze, parte din același lot, iar flota STP Tulcea va fi completată cu un nou lot de 20 de autobuze electrice până la finele acestui an.
În cadrul testului de ieri, a fost parcurs un traseu pe străzile Isaccei – Păcii – Corneliu Gavrilov – Viticulturii – sens giratoriu Lidl – Barajului – 1848 – Isaccei.
În ceea ce privește întrebarea firească legată de cât de rezistente vor fi noile autobuze pe străzile din oraș, administratorul public al municipiului a subliniat faptul că autobuzul testat este perfect operabil în condiții de deal, parcurgând în urcare, fără probleme, panta de pe strada Viticulturii.
La problema spinoasă a stării proaste a drumurilor din oraș, Nicolae Bibu a declarat că în Tulcea se realizează în premieră reabilitarea integrală a peste 60 de kilometri de străzi, fiind vorba de lucrări trainice, cu asfalt turnat pe fundație, nu pe pământ.
Potrivit sursei, autobuzele electrice respectă toate standardele europene și beneficiază de cele mai diverse dotări: aer condiționat și încălzire, sisteme de siguranță și de informare, accesibilitate pentru persoane cu dizabilități, rampă pentru cărucioare, chiar și mufe de încărcare USB destinate călătorilor.
Ambele loturi de autobuze, 30 în total, sunt achiziționate prin intemediul a două finanțări europene, care vor acoperi și alte componente legate strict de îmbunătățirea condițiile de transport în comun: stații moderne pentru călători, dotate cu sisteme de informare, automate de eliberare a tichetelor, dar și înfiintarea unui depou nou, cu garaj, spălătorie, dispecerat, clădire administrativă.
„După o nemeritat de lungă așteptare, tulcenii vor avea parte de un transport public civilizat”,
a concluzionat Nicolae Bibu, city managerul municipiului Tulcea.
(sursă info și foto : fb nicolae.bibu)