Stiri din tulcea

A fost semnat contractul privind reabilitarea a încă 10 km de străzi din municipiu

28 noiembrie 2022
A fost semnat contractul privind reabilitarea a încă 10 km de străzi din municipiu

A fost semnat contractul privind reabilitarea a încă 10 km de străzi din municipiu

Primăria Tulcea a semnat  contractul pentru proiectare tehnică și execuție în urma căruia vor fi reabilitate aproape 20 de străzi din municipiu cu un total de 10 km.

Este vorba, mai exact, de străzile : VICTORIEI, BUCOVINEI, BUNA VESTIRE, DOBROGEANU GHEREA, C.A. ROSETTI, EROILOR, LIBERTATII, REZERVORULUI, RAZBOIENI, OITELOR, TRAIAN, TOAMNEI, ALUNISULUI, ANTENEI, CICOAREI, DELFINULUI, Maior ANDREI GRIGORE si PELINULUI, precum și 2 tronsoane de pe PODGORIILOR și MIRCEA VODĂ (tronson Tribunal – Libertatii), potrivit datelor publicate de George Şinghi, viceprimar al municipiului Tulcea.

Prim Tl G Singhi a semnat 10 km reabilitati

Proiectul are o valoare de 37.884.453,80 lei, fără TVA, cu o durata de 3 luni pentru proiectul tehnic și 36 de luni pentru execuție, iar câștigătorul licitației este o societate din Constanța.

Lucrările de infrastructură rutieră constă în:
– Excavarea structurii rutiere existente până la cota terenului de fundare
– Nivelarea și compactarea terenului de fundare
– Ridicarea la cota proiect a capacelor căminelor de alimentare cu apă, canalizare, a gurilor de aerisire de la rețeaua de gaze naturale
– 7 cm substrat de nisip de concasaj
– Așternerea a 50 cm strat de piatră spartă divese sorturi
– Amorsare cu emulsie cationică cu rupere rapidă
– Asterenerea stratului de BAD22.4 leg50/70 6cm
– Amorsare cu emulsie cationică cu rupere rapidă
– Așternerea stratului de BA16 rul50/70 4 cm
– Implementarea măsurilor de dirijare a circulației prin semnalizare orizontală și verticală.

De asemenea, proiectul cuprinde și lucrări de apă, canal sau apa pluvială pe anumite tronsone din următoarele străzi:
– Alimentare cu apă str. Victoriei, Bucovinei, Libertatii, Trandafirilor, Traian, Mircea Voda, Alunisului, Maior Andrei Grigore
– Canalizare menajeră – Victoriei, Bucovinei, Buna Vestire, Libertatii, Trandafirilor, Traian, Dobrogeanu Gherea, Mircea Voda, Oitelor, Rezervorului, Pelinului, Maior Andrei Grigore, Aleea Cicoarei, Pelinului
– Canalizare pluvială – Victoriei, Bucovinei
– Canalizatie iluminat public – pe toate străzile.

În plus, viceprimarul George Șinghi a menționat că ieri, în ședința Consiliului Local, a fost votat un proiect cu Enel Dobrogea prin care se vor realiza rețele electrice subterane, ceea ce înseamnă ca se vor elimina stâlpii de electricitate de pe străzile Victoriei, Bucovinei si Delfinului.

(sursă info și foto : fb george.singhi)