Stiri din tulcea

A fost inaugurat cel mai modern teren de fotbal din județ

23 octombrie 2023
A fost inaugurat cel mai modern teren de fotbal din județ

A fost inaugurat cel mai modern teren de fotbal din județ

Ca urmare a parteneriatului dintre Ministerul Dezvoltării și Federația Română de Fotbal, printr-o investiție a Companiei Naționale de Investiții și în premieră pentru zona noastră, în acest weekend, în localitatea Baia a fost inaugurat cel mai modern teren de fotbal din județ, Baza Sportivă Tip 1, „un teren sintetic ce ar face invidioase și echipe de Liga I”, după cum a anunțat primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, ce a participat la eveniment.

Eugen Ion inaugurare cel mai modern teren fotbal judet oct 23

Potrivit acestuia, prezența la inaugurare a președintelui FRF, Răzvan Burleanu, precum și a președintelui AJF Tulcea, Petre Badea, este o dovadă că există interes pentru zona rurală, „căci dacă vrem să putem visa la o nouă generație de aur a fotbalului românesc, de aici trebuie să începem să visăm”.

La eveniment, pe lângă primarul comunei Baia, Mugurel Marșavela, a participat și prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, care a subliniat importanța unei Baze Sportive pentru comunitate :

Pref Tl inaugurare Baza Sportiva Tip 1 Baia pref oct 23

“Pentru a fi un popor sănătos avem nevoie și de sport. Pentru a putea face sport avem nevoie de infrastructură sportivă. Astăzi, la Baia, asistăm la un eveniment de excepție pentru întreaga comunitate: inaugurarea unei Baze Sportive!
Felicitările mele, domnule primar Mugurel Marșavela pentru că ați înțeles că prin sport, un popor este sănătos, atât la minte cât și la corp!”
a transmis prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Pref Tl inaugurare Baza Sportiva Tip 1 Baia copii oct 23

Baza Sportivă Tip 1 din localitatea Baia este destinată pregătirii și participării tinerilor în competiții sportive fotbalistice județene și naționale.

(sursă info și foto : fb eugen.ion, fb prefectTulcea)