Stiri din tulcea

Sute de refugiați au ajuns și azi în Vama Isaccea, în a 13-a zi de război…

8 martie 2022
Sute de refugiați au ajuns și azi în Vama Isaccea, în a 13-a zi de război…

Sute de refugiați au ajuns și azi în Vama Isaccea, în a 13-a zi de război…

Ora 12.30 în vama de la Isaccea. A sosit bacul încărcat ca de obicei cu sute de persoane, însă chipurile cel mai des întâlnite sunt ale femeilor ce-și țin copiii strâns de mână…
    WhatsApp Image 2022 03 08 at 12.41.111 WhatsApp Image 2022 03 08 at 12.41.122
Ar putea fi o imagine cu persoană, copil şi stând în picioare
Chiar dacă suntem prinși cu toții în tumultul de aici, nu putem să nu observăm determinarea acestor femei, lupta lor pentru libertatea și pacea copiilor, speranța și lacrimile din ochii lor, dar și motivația de a merge mai departe.
Aceasta este realitatea văzută și trăită de noi pe malul românesc. Nu am uitat însă că astăzi cinstim femeile de lângă noi și mamele care ne-au dat viață.
Ziua de 8 martie ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru toate femeile.
De aici, din vamă, gândurile noastre de apreciere se îndreaptă către toate femeile cărora le urăm sănătate, soare în suflet și momente de bucurie alături de cei dragi!
transmite Jandarmeria Tulcea.

Copiii care se refugiază din Ucraina au nevoie de sprijin psiho-emoţional pentru a depăşi sentimentele acute de dislocare şi abandon, care se pot transforma în sindrom post-traumatic, avertizează psihologii Salvaţi Copiii România, care fac parte din echipele de asistenţă umanitară pe care organizaţia le-a concentrat la punctele de frontieră cu Ucraina şi Moldova şi în centrele pentru solicitanţi de azil.

„Monitorizarea, evaluarea şi asistarea psiho-emoţională a copiilor refugiaţi din Ucraina, precum şi a mamelor lor este vitală încă din primele momente în care ajung în România. Până acum, au fost sprijiniţi 3.241 de copii ucraineni şi 2.553 de adulţi (femei, vârstnici, familii extinse)”, se arată într-un comunicat al organizaţiei, transmis marţi Agerpres.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că, de la începerea conflictului din Ucraina, 3.288 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Aceştia beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Însă, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la acest moment, pe teritoriul naţional se află peste 80.000 de cetăţeni veniţi din Ucraina, dintre care 30.000 sunt minori.
„Pentru gestionarea fluxului tot mai ridicat de la punctele de trecere a frontierei, Ministerul Afacerilor Interne va putea, ca urmare a măsurilor aprobate astăzi, să recheme în activitate, la nevoie să le încadreze fără concurs, pe o perioadă de un an, cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă, ori le-au încetat raporturile de serviciu, precum şi alte categorii de personal”, a declarat Dan Cărbunaru, luni, la Palatul Victoria.
După primul val de oameni plecaţi din Ucraina din cauza războiului, va urma cel mai probabil un al doilea val, format din refugiaţi mai vulnerabili, a atras atenţia directorul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, potrivit căruia marţi sau miercuri se va depăşi pragul de două milioane de refugiaţi, relatează Reuters şi AFP, scrie Agerpres.

„Dacă războiul continuă, vom începe să vedem oameni care nu au resurse şi conexiuni”, a spus marţi Grandi într-o conferinţă de presă la Oslo, în Norvegia.

„Aceasta va însemna o situaţie mai complexă pe care vor trebui să o gestioneze statele europene şi va fi nevoie de o solidaritate şi mai mare din partea tuturor din Europa şi din afara ei”, a mai atras atenţia Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiaţi.

Sursă info: agerpres.ro