876 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea

14 mai 2021 | Social
876 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea

876 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea

În primele patru luni ale anului 2021 ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 876 de persoane, dintre care 437 de femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 390 au peste 45 de ani, 155 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 94 au între 25 și 35 de ani, iar 237 sunt tineri sub 25 de ani (187 de tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 359 provin din mediul urban, iar 517 de persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (305), urmate de cele cu studii gimnaziale (227). Numărul celor cu studii profesionale este de 239, iar cei cu studii primare sunt în număr de 72.

Dintre persoanele angajate în perioada menţionată, prin intermediul AJOFM Tulcea, 196 persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele patru luni ale anului 2021 , numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2909 de persoane.

Alte Articole

O nouă acțiune umanitară a jandarmului tulcean Sorin Andrici

O nouă acțiune umanitară a jandarmului tulcean Sorin Andrici

24 mai 2024

În data de 30 mai 2024, jandarmul Sorin Andrici va lua startul la Campionatul Mondial de 48 de ore din Ungaria, însă nu va alerga doar pentru el, ci va…

CISTESTE MAI MULT
Tulcea ONG Fest, azi, în Piaţa Civică din municipiu

Tulcea ONG Fest, azi, în Piaţa Civică din municipiu

17 mai 2024

Cea de a VIII-a ediţie a evenimentului TulceaONGFest, organizat în cadrul ediţiei cu numărul 23 a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV) 2024, va începe azi, 17 mai 2024, de la…

CISTESTE MAI MULT