800 de puieți plantați în Tulcea, în cadrul unui proiect de educație pentru mediu
800 de puieți plantați în Tulcea, în cadrul unui proiect de educație pentru mediu
O nouă campanie de plantare s-a derulat ieri, 25 noiembrie 2025, la Tulcea, în cadrul unui proiect obținut de Asociația CSR Nest* și finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, prin programul „Educaţia şi conştientizarea publicului privind protecția mediului”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea.
Este vorba despre un proiect de educație pentru mediu intitulat „Tinerii își construiesc un viitor sustenabil”, iar zona în care s-au plantat cei 800 de puieți (mesteacăn, pin, platan) este de peste 3 hectare (30.000 mp), în cartierul „Dallas” – taluzul și zona cu scările de acces către Șantierul Naval, potrivit celor publicate de Primăria Tulcea.

La acțiune au participat elevi de la 4 școli din Tulcea : Școala Gimnazială „I. L. Caragiale”, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Școala Gimnazială „Nifon Bălășescu” și Liceul de Arte „George Georgescu”, împreună cu profesorii lor.

Copiii au fost îndrumați și sprijiniți de personalul Servicii Publice, precum și de angajați ai Primăriei.
Cei de la Servicii Publice au pregătit zona, curățând-o de deșeuri, iar pe viitor vor interveni și cu alte amenajări ambientale.

Puieții proaspăt plantați vor beneficia de sistem de irigare pentru a le asigura o dezvoltare sănătoasă, iar zona va fi supravegheată video pentru a fi protejați de distrugeri.
În cadrul aceluiași proiect, inițiat de Asociația CSR Nest și derulat cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, au avut loc activități practice, precum concursuri (desen pentru grupa de vârstă 6-10 ani, eseuri pentru grupa de vârstă 10-14 ani și concurs de dezbateri pe teme de mediu pentru grupa de vârstă 14-18 ani), expoziții, plantare și excursie tematică.
Această nouă sesiune de plantare vine la exact o lună după acțiunea din cadrul Programului „Săptămâna Verde”, în Parcul Ciuperca, de-a lungul liniei ferate, între Gravity Park și Moară.
* Asociația CSR Nest este o organizație non-guvernamentală (ONG) înfiinţată în anul 2010, cu scopul de a promova responsabilitatea socială în rândul societăţii civile şi al companiilor.
(sursă info și foto : fb primariatulcea)
Alte Articole
S-a lansat proiectul prin care Tulcea va avea un nou parc urban
O suprafață de aproximativ 3.700 mp din Tulcea, în prezent un spațiu închis din incinta Aquaserv Tulcea, inaccesibil publicului, va fi transformată într-un parc urban, un nou spațiu verde pentru…
CISTESTE MAI MULT
Două programe privind siguranței elevilor, într-o singută zi, la Tulcea
Jandarmii tulceni, alături de forțe din cadrul IPJ Tulcea și ai Poliției Locale Tulcea, au derulat ieri activități preventiv-educative în două unități de învățământ : Școala Profesională „Danubius” și Școala…
CISTESTE MAI MULT

