8 echipe de elevi tulceni la concursul PRIETENII POMPIERILOR

20 mai 2024 | Educatie
8 echipe de elevi tulceni la concursul PRIETENII POMPIERILOR

8 echipe de elevi tulceni la concursul PRIETENII POMPIERILOR

Stadionul Bididia din municipiul Tulcea a găzduit sâmbătă, 18 mai 2024, concursul cercurilor tehnico-aplicative de elevi “Prietenii pompierilor”, la care au participat 8 echipe de elevi al ciclului gimnazial, din cadrul mai multor instituții de învățământ din județul Tulcea, potrivit celor publicate de ISU Delta Tulcea, în calitate de organizator.

Prin acest concurs destinat elevilor din învățământul gimnazial se urmărește conștientizarea factorilor de risc care pot genera situații de urgență, implicarea individuală sau în echipă în acțiuni de prevenire, precum și modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.

Echipajele, formate din câte 9 membri și o rezervă, și-au măsurat cunoștințele și îndemânarea printr-o proba teoretică și două probe practice, care au constat în parcurgerea pistei cu obstacole și proba ștafeta de 400 de metri cu obstacole și potrivit sursei, competiția a fost strânsă.

ISU Tl Prietenii pompierilor premii mai 24

Potrivit clasamentului final, pe locul I, la categoria băieți/mixt, s-au aflat elevii din cadrul Școlii Gimnaziale Sarichioi iar la categoria fete, locul I a fost câștigat de elevele din cadrul Școlii Gimnaziale “Nifon Bălășescu” Tulcea.

ISU Tl Prietenii pompierilor probe baieti mai 24

În rest, la categoria băieți/mixt, au obținut :
– locul II – elevii din cadrul Școlii Gimnaziale “Nifon Bălășescu” Tulcea
– locul III – elevii din cadrul Școlii Gimnaziale “Nichifor Ludovic” Niculițel;
– locul IV – elevii din cadrul Școlii Gimnaziale “Panait Cerna” Cerna;
– locul V – elevii din cadrul Liceului Tehnologic “Simion Leonescu” Luncavița;

ISU Tl Prietenii pompierilor probe fete mai 24

La categoria fete, clasamentul a fost completat de
– locul II – elevele din cadrul Școlii Gimnaziale “Panait Cerna” Cerna;
– locul III – elevele din cadrul Liceului Tehnologic “Simion Leonescu” Luncavița;

Concursul PRIETENII POMPIERILOR a fost organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea, cu sprijinul Consiliul Județean Tulcea.

(sursă info și foto : fb isudeltatulcea)

Alte Articole

Cele mai recente activități educative derulate de jandarmii tulceni în rândul elevilor

Cele mai recente activități educative derulate de jandarmii tulceni în rândul elevilor

14 iunie 2024

  Elevi de la Şcoala Gimnazială Dorobanțu și Şcoala Gimnazială „I.L.Caragiale” au fost vizitați de jandarmii tulceni în cadrul unor activităţi de prevenire şi informare menite să crească gradul de…

CISTESTE MAI MULT
Centrul Muzeal Delta Dunarii – o experiență ce nu poate fi ratată de nicio familie cu copii

Centrul Muzeal Delta Dunarii – o experiență ce nu poate fi ratată de nicio familie cu copii

13 iunie 2024

  Se apropie vacanța și copiii vor avea mai mult timp liber iar unul din locurile din municipiu pe care vor dori sigur să îl viziteze, de mai mute ori,…

CISTESTE MAI MULT