Stiri din tulcea

3 obiective muzeale tulcene participă la Noaptea Muzeelor la Sate 2023

22 august 2023
3 obiective muzeale tulcene participă la Noaptea Muzeelor la Sate 2023

3 obiective muzeale tulcene participă la Noaptea Muzeelor la Sate 2023

Rețeaua Națională a Muzeelor din România ne oferă o nouă marcă culturală, derivată din cea clasică a Nopții Muzeelor, pe care a numit-o Noaptea Muzeelor la Sate sau Nocturna Muzeală Rurală iar în județul nostru sunt 3 obiective muzeale ce participă la acest eveniment, potrivit informațiilor publicate pe noapteamuzeelor.org.

Mai exact, în după-amiaza zilei de 2 septembrie 2023, Casa Memorială „Panait Cerna”, Gospodăria țărănească conservată „in situ” Enisala și Monumentul Paleocreștin Niculițel vor fi dechise spre vizitare până la ora 21:00, respectiv 22:00 ( ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator).

Potrivit organizatorului, Noaptea Muzeelor la Sate se adresează sutelor de muzee și colecții private sau de stat, caselor memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc.

Acestea pot fi reședințe nobiliare, castele și cetăți, biserici fortificate sau de lemn, colecții de artă religioasă care aparțin bisericilor parohiale și mănăstirilor, mori de vânt, de apă sau de hârtie, gospodării tradiționale țărănești conservate in situ sau case bătrânești, centre culturale sau de artă, ateliere de artă tradițională, monumente paleo-creștine, mausolee, situri arheologice deschise publicului, fierării, hambare, chiar și centre de pompieri.

În cazul acestei ediții inaugurale, activitățile principale se vor concentra cu predilecție pe trei direcții strategice, printre care și lansarea unei campanii naționale de susținere pentru dezvoltarea de programe educative adresate copiilor și tinerilor din comunitățile rurale, derulate de către participanți, prin exploatarea colecțiilor și a patrimoniului cultural deținut de aceștia.

Dacă sunteți participant la această ediție și doriți să organizați un program educativ adresat copiilor și/sau tinerilor din comuna sau satul unde activați, puteți accesa gratuit pachetul de program educativ scris special pentru dumneavoastră de către Iulia Iordan, specialistul nostru în domeniul educației culturale,
informează Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Celelalte două direcții strategice sunt :
– configurarea unei mărci culturale derivate din arhitectura Nopții Muzeelor care să asigure personalitate evenimentului, o identitate ușor de recunoscut și vizibilitate patromoniului cultural rural;
– împărtășirea de povești fascinante, cu valoare culturală și istorică, probabil unele neștiute de către publicul larg (organizatorul mizează pe faptul că aceste povești vor stimula vizitarea acestor obiective și zone rurale de unde provin și cercetarea sau interpretarea acestora pentru proiecte de valorificare a patrimoniului rural românesc).

Noaptea Muzeelor la Sate este co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național și are ca partener strategic Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(surse info și foto : noapteamuzeelor.org, fb Noapteamuzeelorlasate)