24 de tineri tulceni își expun lucrările la Casa Avramide, în decembrie

29 noiembrie 2023 | Cultura
24 de tineri tulceni își expun lucrările la Casa Avramide, în decembrie

24 de tineri tulceni își expun lucrările la Casa Avramide, în decembrie

Intitulată „Art in progress”, expoziția elevilor Liceului de Artă „George Georgescu” Tulcea a ajuns la cea de-a doua ediție și va fi deschisă marți, 12 decembrie 2023, la ora 16:00, în prezența artiștilor, la demisolul Casei Avramide (Str. Progresului 32), conform informațiilor publicate pe site-ul artamuzeutulcea.ro.

Expoziția cuprinde 36 de lucrări de pictură și grafică realizate de elevi din clasele IX-XII și rămâne deschisă până pe 29 ianuarie 2024, evenimentul fiind rezultatul parteneriatului dintre Institutul de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” (ICEM Tulcea) și Liceul de Artă „George Georgescu” Tulcea.

Această inițiativă ne ajută să aflăm mai multe despre tinerii artiști care se formează în momentul de față, să pătrundem cât de puțin în lumea lor prin intermediul lucrărilor realizate la școală sau acasă. Dorim astfel să îi apropiem și pe ei de spațiile noastre de expunere, să deschidem și să menținem pe cât posibil comunicarea strânsă între instituția noastră, liceu și public.
Și nu în ultimul rând, să arătăm cât de frumos se pot armoniza și dialoga lucrările acestor elevi atât de diferiți unii de alții, într-o expoziție anuală, expoziție concepută de membrii echipei Muzeului de Artă și a Casei Avramide,
scrie pe artamuzeutulcea.ro.

Aceasta este lista completă cu numele celor 24 de tineri care expun, timp de peste o lună, în cea de-a doua ediție a expoziției „Art in progress”:

Adelina Carmela Spiridon, Alexia Floriana Manole, Andreea Gorgu, Andreea Herțea, Andrei Denis Ventura, Antonia Cerniș, Bianca Bașchir, Briana Cristea, Cristina Toader, Delia Dan, Denisa Ecaterina Simionov, Denisa Sandu, Dragoș Mocanu, Elena Maria Ciobanu, Florentina Lazăr, Leonardo-Gabriel Zoltner, Livia Georgiana Stalenoi, Loredana Ștefania Andrici, Luana Corina Danilov, Maria Drăghici, Maria Dumitru, Silviu Șerban, Teodor Pascu și Teodora Alexandra Constantin. Coordonatori le-au fost: Claudia Pahom Grigore, Veronica Oancea, Elida Butuc Buftei și Veronica Iorgulescu-Luchian.

(surse info, foto : fb MuzeuldeArtaCasaAvramide, artamuzeutulcea.ro)

Alte Articole

Multispecies – o nouă expoziție la demisolul Casei Avramide din Tulcea

Multispecies – o nouă expoziție la demisolul Casei Avramide din Tulcea

16 iulie 2024

WASP Studios și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea ne invită la vernisajul expoziției Multispecies, o explorare a relației dintre natură, arte vizuale și ecologie. Deschiderea expoziției Multispecies,…

CISTESTE MAI MULT
Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

Lansarea oficială a website-ului comemorativ G. F. Gasser, la Casa Avramide Tulcea

8 iulie 2024

Website-ul comemorativ al artistului ce a deschis prima galerie de artă privată din România, Günther Forst Gasser, va fi lansat la Tulcea, potrivit celor declarate de fiica artistului, Greta Gasser.…

CISTESTE MAI MULT