Stiri din tulcea
22 de noi agenți de poliție pentru județul Tulcea
22 de noi agenți de poliție pentru județul Tulcea
Azi, 10 aprilie, 22 de proaspeți absolvenți ai școlilor de agenți de poliție și-au început cariera de polițist în județul nostru, fiind repartizați pe funcțiile vacante disponibile, în funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în școlile de poliție, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea.
Mai exact, corpul agenților de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea s-a mărit cu absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, promoția aprilie 2023, după ce aceștia au depus jurământul de credință și urmează să-și desfășoare activitatea în mediul urban și rural, în structurile de ordine publică – 17 dintre aceștia și restul de 5 la investigații criminale.
Potrivit sursei, până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor experimentați și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea a urat noilor polițiști mult succes în carieră și i-a îndemnat să poarte cu responsabilitate și mândrie uniforma de polițist.
Cu această ocazie, IPJ Tulcea urează „bun-venit” și noilor agenți de poliție care își vor desfășura activitatea în cadrul Serviciul de Poliţie „Delta Dunării”.
(sursă info și foto : comunicat de presă IPJ Tulcea)