You are currently viewing Hora „micii” uniri, în Piața Civică din municipiu

Azi, 24 ianuartie, atât la finalul ceremonialului militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea, cât și în timpul spectacolului organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“, tulcenii s-au unit în horă și au sărbătorit, în ciuda vremii închise și reci, Ziua Micii Uniri.

La eveniment au participat și vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, precum și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, conform comunicatului de presă emis de Consiliului Județean Tulcea și primit la redacție.

Ca de obicei, în cadrul ceremonialului, ce a început de la ora 11.00 cu serviciul religios oficiat de Preasfinția Sa, Visarion, Episcopul Tulcii, alături de un sobor de preoți, au fost transmise mesajele autorităților locale, ale județului Tulcea și ale autorităților centrale.

„Cu toții știm cât de important este acest moment, pe care îl trăim cu toții, împreună sau fiecare separat. Dar atunci când am fost uniți, nouă, românilor, ne-a fost întotdeauna bine.
Alexandru Ioan Cuza a făcut un lucru fantastic, a unit cele două armate la Florești, iar toți românii erau pregătiți să facă sacrificiul suprem în apărarea idealului proaspăt obținut.
În favoarea unirii au luptat, de sute de ani, toți românii.
În 1862, la trei ani de la Mica Unire, cele două guverne ale principatelor și-au dat demisia pentru a crea guvernul unic condus de prim ministrul Barbu Catargiu.
Toate aceste momente nu puteau fi realizate fără dragostea de țară pe care înaintașii noștri au avut-o “,

a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.

Tradițional, la finalul evenimentului, tulcenii aflați în Piața Civică din municipiul Tulcea au dat mână cu mână în Hora Unirii.

Începând cu ora 12.00, pe scena din Piața Civică a municipiului Tulcea s-a desfășurat spectacolul „Hai să dăm mână cu mână!“ (organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“).

Pe scena din Tulcea au urcat Ansamblurile „Danubius“, „Cununița“ și „BaladeleDeltei“, dar și Ilie Caraș, Nicolae Voiculeț și trupa Millenium.

(sursă info și foto : comunicat de presă C.J. Tulcea)