You are currently viewing Amenzi de 13.000 de lei aplicate, în weekend, de polițiștii tulceni de la economic

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat sâmbătă, 21 ianuarie, acțiuni pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și comerțului cu produse contrafăcute, mai exact verificări la 8 societăți comerciale din municipiul Tulcea, conform unui comunicat de presă IPJ Tulcea.

În urma activităților, polițiștii tulceni au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 de lei, conform O.U.G. 28/1999 privind obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Totodată, în urma controlului, la o societate comercială, s-au constatat 27 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor mărci de renume.

Bunurile în cauză, cu o valoare estimată la 3.400 de lei, au fost ridicate de către polițiștii de la economic, în vederea continuării cercetărilor și a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

(sursă info, foto : comunicat de presă IPJ Tulcea, fb politiaromana.ro)