You are currently viewing Indicele de Progres Social 2022 – România nu mai este pe ultimul loc în UE

 

Țara noastră urcă o poziție până pe locul 43 în clasamentul mondial privind Indicele de Progres Social 2022 și nu mai e pe ultimul loc în randul statelor membre ale Uniunii Europene, potrivit unui studiu ce evaluează calitatea vieții și bunăstarea socială din 169 de țări.

Conform comunicatului de presă Deloitte România, primit azi la redacție, România urcă o poziție în acest clasament pentru al doilea an consecutiv și ajunge să ocupe penultima pozitie în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, înaintea Bulgariei, ce se clasează chiar pe următorul loc (locul 44).

Pe primul loc în clasament se menține Norvegia, ce înregistrează un scor de 90,74 de puncte.

Țara noastră înregistrează 76,89 de puncte din 100 și deși este un scor ușor mai scăzut față de anul precedent, când s-a aflat printre statele din a treia categorie, în acest an România este în rândul țărilor din a doua categorie, după Barbados, Argentina și Ungaria.

Clasamentul mondial privind Indicele de Progres Social 2022 este efectuat de organizatia nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte iar metodologia presupune acordarea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază – și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală -, pentru cele care țin de bunăstare – accesul la educație de bază, accesul la informații și comunicații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului – și pentru elementele care țin de oportunități – drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în șase categorii, în mod descrescător.

În toate cele trei categorii analizate, România înregistrează un ușor progres în clasamentul mondial comparativ cu anul trecut privind nevoile de bază (locul 40), urcând o poziție, și o scădere, coborând o poziție, pentru elemente care țin de oportunități (locul 46) și bunăstare (locul 51).

Analizând punctajele acordate fiecăreia dintre coordonatele încadrate în cele trei categorii, printre scorurile cele mai bune menționate de Indicele de Progres Social 2022 se numără hrana și îngrijirea medicală de bază și locuința (ambele pe locul 34) , urmate de siguranța personală (locul 35), accesul la comunicații și informații (locul 36) și accesul la educație avansată (locul 44). La polul opus, coordonatele analizate pentru România care au înregistrat punctaje mai slabe sunt sănătatea și bunăstarea (locul 81), apa și salubritatea (locul 70) și accesul la educația de bază (locul 65).

Imaginea de ansamblu a evoluției indicelui în perioada 2011-2022
Din 2011, indicele global a crescut cu 5,40 puncte, ajungând la 65,24 în 2022, deși creșterile înregistrare nu sunt distribuite uniform la nivelul tuturor componentelor analizate.
– În perioada 2011-2022, 159 dintre țările analizate (94%) au cunoscut o îmbunătățire cu cel puțin un punct a calității vieții și bunăstării sociale, dintre care 79 de țări (47%) au înregistrat o creștere de cel puțin cinci puncte.
– În ultimii 11 ani, zece coordonate s-au îmbunătățit la nivel global: accesul la informație și comunicații, locuința, apa și salubritatea, accesul la educație avansată, sănătatea și bunăstarea, nutriția și îngrijirea medicală de bază, accesul la educație de bază, calitatea mediului, siguranța personală și libertatea personală și de a alege.
Pe de altă parte, drepturile personale se regăsesc printre indicatorii care au scăzut de-a lungul perioadei analizate, în timp ce incluziunea a stagnat.

(sursă info / foto : comunicat de presă Deloitte România / socialprogress.org)

Lasă un răspuns