You are currently viewing 10 zile până la startul celei de-a doua ediții a Programului Rabla pentru Electrocasnice

Persoanele care își doresc să își cumpere electrocasnice prin programul organizat de Administrația Fondului pentru Mediu mai au de așteptat doar 10 zile până când se va da startul celei de-a doua ediții a Programului Rabla pentru Electrocasnice și vor avea la dispoziție, începând de luni, 21 noiembrie 2022, ora 10:00, 5 zile pentru a se înscrie în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică, potrivit datelor transmise de Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea.

Această nouă sesiune pentru Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic se desfășoară ca urmare a succesului uriaș de care s-a bucurat acest program încă de la început, bugetul alocat în anul 2022 fiind cel mai mare de până acum, de 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult față de anul trecut, după cum a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu.

Pentru a participa, persoanele interesate trebuie să își creeze un cont de utilizator, în cazul în care nu au deja un cont creat în edițiile anterioare ale programului, deoarece prin intermediul lui se vor putea selecta electrocasnicele dorite.
După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.

Calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune :

– Înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 1000 – 25.11.2022, ora 2359);

– Etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 1000 – 09.12.2022, ora 2359, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25.000 mii lei;
– Etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile și tabletele (12.12.2022, ora 1000 – 16.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10.000 mii lei;
– Etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (19.12.2022, ora 1000 – 23.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15.000 mii lei.

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.
Bugetul alocat pentru cea de-a doua ediție a Programului Rabla pentru Electrocasnice este de 50 de milioane de lei, divizat pentru fiecare etapă în parte.

Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:

– 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
– 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
– 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
– 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
– 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
– 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
– 500 de lei pentru laptopuri;
– 300 de lei pentru tablete.

Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.
Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat și ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.
Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic și cu atât mai mult, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiaşi an calendaristic.

Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro , la secțiunea dedicată programului.

În ceea ce privește conturile comercianților create în edițiile anterioare ale Programului, AFM a anunțat că acestea rămân valabile și pot fi utilizate și în sesiunile de anul acesta.

(sursă info și foto : fb APMTL)

Lasă un răspuns