Accident rutier lângă Izvoarele cu 5 persoane implicate și un autoturism în flăcări – șoferul a ajuns la spital

 

Astăzi, în jurul orei 10:30, prin apel la numărul unic de urgență 112, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a fost anunțat că la ieșirea din localitatea Izvoarele, la intersecția cu drumul județean 229, s-a produs un accident rutier între două autoturisme, iar unul din ele a luat foc.

În urma accidentului, șoferul autoturismului ce a luat foc, a fost preluat de către un echipaj SAJ și transportat la Spitalul Județean Tulcea. Victima era stabilă și cooperantă, a menționat Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Către locul intervenției, au fost direcționate două echipaje de pompieri, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.
De asemenea, a fost alertat și SVSU Izvoarele, care, prin intervenția promptă a reușit să stingă incendiul.

Ajunse la fața locului, echipele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, s-au asigurat că nici unul din cele două autoturisme nu mai prezintă pericol de incendiu.

Din primele verificări efectuate de polițiștii tulceni aflați la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat în vârstă de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Iulia, județul Tulcea, către localitatea Valea Teilor, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 54 de ani, din Brăila, care circula regulamentar pe DN 22 F, a transmis IPJ Tulcea.

În urma accidentului rutier a rezultat rănirea șoferului din Brăila, ce a fost transportat la spital.

Ambii conducători auto dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, în continuare efectuându-se verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului rutier.

(surse info, foto : buletine de presă ISU Delta Tulcea, IPJ Tulcea )

Leave a Reply

Close Menu