Putem participa la Caravana Apele Unite ale României chiar dacă nu avem o barcă

Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 organizează, în perioada 6-9 septembrie, a treia ediție a Caravanei Apele Unite ale României – 3 zile de vâslit domol, până la Mila 23, satul lui Ivan Patzaichin, cu nopți petrecute la cort, în mijlocul naturii.

Iubitorii de aventuri și plimbări pe apă sunt invitați de organizatori să se alăture cu propriile ambarcațiuni cu vâsle și propriile corturi pentru a descoperi împreună, în tihnă, minunile Deltei, dar se pot găsi locuri și pentru cei ce nu dețin o barcă și totuși doresc să participe la această aventură.

Este necesar însă ca persoanele interesate să trimită un mail pe adresa office@rowmania.ro, aceeași adresă la care se fac și înscrierile.

”Ca să vă încurajăm, vă mai spunem că nu aveți nevoie de cine știe ce pregătire fizică. Doar de niște mănuși ca să nu faceți bătături și poate de niște antiinflamatoare ”

scrie pe pagina dedicată evenimentului.

Caravana Apele Unite ale României – tură de vâslit lent în Delta Dunării prezintă viziunea Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 pentru vizitarea Deltei în mod responsabil, cu grijă pentru natură și cu respect față de biodiversitate și deschide ediția 2022 a Festivalului – Ivan Patzaichin FEST – Rowmania, care se va desfășura între 9-10 septembrie 2022.

P R O G R A M
Ziua 1 – Marți, 6 septembrie
Traseu: Dunăre (Tulcea) – Canal Mila 36 – Șontea (campare baza 1) – 25 km
09:00 Adunarea participanților la Caravana Apele Unite ale României
– TBC
10:00 Instructaj / îmbarcare / Plecare în caravană (aprox 6 ore de vâslit)
18:00 Campare în natură (Baza 1)
19:00 Cină
Ziua 2 – Miercuri, 7 septembrie
Traseu: Șontea – Lacul Băclănești – Șontea – Lacul Fortuna (campare baza 2) – 18 km
08:00 Mic dejun
10:00 Plecare în caravană
16:00 Campare în natură (Baza 2), cină, ședință tehnică
Ziua 3 – Joi, 8 septembrie
Traseu: Lac Fortuna – Lacul Văcaru – Lacul Ligheanca – Mila 23 (campare baza 3) – 14 km
08:00 Mic dejun
10:00 Plecare în caravană
16:00 Campare în natură (Baza 3)
Vizitare sat Mila 23, activități de relaxare
19:00 Cină festivă
Vineri, 9 septembrie
Transfer Mila 23 – Tulcea
9-10 septembrie – Ivan Patzaichin FEST – Rowmania – Tulcea

Ce asigură organizatorii?
– stabilirea itinerarului, ghid, organizare locuri de campare, condiții de siguranță sanitară, asistență cu barca rapidă pe întreaga durată a caravanei (inclusiv posibilitatea de a transporta cortul și bagajele mari)
– ghidaj în gestionarea conștiincioasă a deșeurilor și în opțiuni/alegeri sustenabile
– veste și pagăi pentru cei care merg în canotci
– cina festivă de la Mila 23
– apa de băut
– cafeaua de dimineață
Ce nu este inclus?
– transportul până la Tulcea, cazarea la Tulcea, gustările și mesele din timpul turei, taxa de acces în Rezervația Biosfera Delta Dunarii (se poate achita online pe http://www.ddbra.ro/activitati/permise-online, la automatele din sediul ARBDD sau prin SMS la 7497 (TUR7 urmat de Nume si Prenume aka TUR7BADEA MIHAI)), echipament complet de vâslit format din vestă de salvare, caiac/canoe/ pagaie, echipament complet de camping (cort, saltea, sac de dormit), protecție solară, protecție anti țânțari, transportul de la Mila 23 la Tulcea.

Tura de canotci și caiace face parte din Campania Apele Unite ale României, un proiect inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Caravana Apele Unite beneficiază de susținerea Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării și a Administrației Naționale Apele Române.

(sursă info și foto : fb eveniment Caravana Apele Unite ale României )

Leave a Reply

Close Menu