Delegație ONU la Primăria Tulcea privind criza refugiaților din Ucraina

 

La sediul Primăriei Municipiului Tulcea a sosit ieri, 25 iulie, o delegație din partea Agenţiei Organizației Națiunilor Unite (ONU) – UNHCR România (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați), organism care, în contextul războiului din Ucraina, a deschis un Birou regional la Galați.

Vizita a avut un caracter introductiv, ce a avut ca scop familiarizarea cu rolul UNHCR în susținerea autorităților, precum și îmbunătățirea capacității de răspuns și gestionare a situației cauzate de criza refugiaților din Ucraina, a transmis Primăria Tulcea.

Conducătorul delegației, Désiré BATECK, a salutat implicarea locuitorilor municipiului Tulcea și eforturile depuse de autorități în gestionarea acestei situații.

Membrii delegației s-au interesat cu privire la anumite probleme specifice, cum ar fi cea a persoanelor vulnerabile (copii neînsoțiți, orfani, persoane cu handicap).

Reprezentanții primăriei au prezentat măsurile și modul de acțiune al instituției pentru ajutorarea persoanelor fugite din calea războiului.

,,Am învățat din mers, cu atât mai mult cu cât a fost o situație inedită atât pentru locuitori cât și autorități, noi neavând experiență în astfel de situații. Între timp, din păcate, războiul a devenit un fapt cotidian, de aceea, până la sosirea păcii mult așteptate, trebuie să rămânem activi. În acest context, prezența UNHCR la Tulcea este binevenită și am certitudinea că vom colabora cu succes.”,

a declarat Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea,

A fost adusă în discuție și componenta de integrare a refugiaților,  fiind menționată școala de vară destinată copiilor, realizată cu concursul mediului asociativ.

(sursă info și foto : fb primariatulcea)

Leave a Reply

Close Menu