Crucea Roșie Tulcea și-a mărit echipa

 

În urma unui curs intensiv de formatori de prim ajutor, organizat de Crucea Roșie Română, zilele acestea la Brașov, Crucea Roșie – filiala Tulcea și-a mărit echipa cu încă doi specialiști în acest domeniu, Adela Ambrosimov și Diana Gabriela Ciurea.

”Absolvenții training-ului, după certificarea ANC (Autoritatea Națională de Calificări), vor avea misiunea de a susține la rândul lor cursuri de prim ajutor și de a forma noi instructori de prim ajutor la nivelul fiecărei filiale de Cruce Roșie din țară”,

scrie pe pagina oficială a organizației Crucea Roșie Română.

La curs au participat medici, asistenți medicali, asistenți medicali de urgență sau voluntari cu experiență în Crucea Roșie din întreaga țară.

Cursuri de prim ajutor au loc periodic în județul nostru, ultimul desfășurându-se la Școala de vară din Parohia Luncavița, părintele Marius Croitoru fiind un susținător consecvent al ideii de cunoaștere a manevrelor de prim ajutor, după cum reiese dintr-o postare de pe pagina Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea.


Voluntarii Razvan, Bianca si Alex le-au arătat copiilor manevre de resuscitare, prim-ajutor, inec și multe altele.

(surse info și foto : fb crucearosieromana , fb Crucea-Roșie-Română-Filiala-Tulcea)

Leave a Reply

Close Menu