Delta Dunării NU este bombardată!

Așa începe scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Constantin- Daniel Cadariu și ministrului Apărării Naționale, Vasile Dîncu, prin care se cere autorităților centrale să se implice în combaterea valului de știri false apărute cu privire la Delta Dunării precum și în promovarea turismului din zonă.

”Delta Dunării NU face parte din război! Delta Dunării rămâne o destinație de vacanță sigură!”
transmite, alături de membri și parteneri, reprezentând peste 50% din industria turismului din destinație, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.

”După doi ani de grele încercări, perioadă de pandemie, în timpul căreia turismul cu greu s-a menținut pe linia de plutire, la începutul anului 2022, rezervările in Delta Dunării indicau o revenire la normal. Cu mâhnire și tristețe constatăm că, noi românii, suntem principalul nostru inamic. Suntem obligați să tragem un semnal de alarmă cu privire la știrile și declarațiile menite să alarmeze populația în mod eronat în legătură cu așa-zise bombardamente în Delta Dunării, care nu fac altceva decât să destabilizeaze grav sectorul turistic și să ducă la anulări masive ale rezervărilor din partea turiștilor, români sau, și mai grav, străini.”

Cel mai recent exemplu de antireclamă este titlul apărut în cursul serii trecute, la un post de televiziune național : “Rusia a bombardat în Delta Dunării”, ceea ce reprezintă, potrivit Asociației Delta Dunării, un bombardament al propriilor conaționali, sub forma unei intoxicații media, cu atât mai mult, cu cât, în cadrul aceleiași emisiuni, este citat domnul ministru al Apărării Naționale, Vasile Dîncu, cu mesajul “Există informația că rușii vizează canalele de transport”, o declarație scoasă din context și care nu viza în vreun fel zona Deltei Dunării.

În concluzie, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării cere autorităților să se implice mult mai activ în promovarea destinațiilor de vacanță și să cântărescă cu atenție fiecare declarație, pentru a nu putea fi ulterior interpretată, iar turismul deltaic și turiștii să aibă de suferit ca urmare a unor informații false propagate pe canalele media.

(sursă info și foto : fb AsociatiaDeltaDunarii)

Leave a Reply

Close Menu