Și-n acest an se va realiza un album „Descoperă Tulcea prin ochii copiilor” – lucrările se mai pot trimite în maxim o săptămână

În acest an, Consiliul Judetean Tulcea organizează a doua ediție a concursului „Descoperă Tulcea prin ochii copiilor”, destinat elevilor din unităţile de învăţământ din judeţul Tulcea, cele mai frumoase lucrări trimise de aceștia urmând a fi reunite într-un album „Descoperă Tulcea prin ochii copiilor”, ce va fi promovat în format electronic si expuse la sediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, din Tulcea, Str.Gloriei, nr.4., transmite instituția citată.

Termenul limită pentru trimiterea creațiilor este ziua de vineri, 3 iunie 2022.

Elevii tulceni din ciclurile primar, gimnazial şi liceal sunt invitaţi să realizeze lucrări pe tema „Descoperă Tulcea prin ochii copiilor ”, mai exact, desene sau picturi care să prezinte locuri și obiective cu valoare istorică, culturală, naturală din județul nostru, obiceiuri tradiţionale, evenimente specifice minorităţilor, costumul tradiţional,(românesc sau al etniilor conlocuitoare), bucătăria tradițională, flora sau fauna județului.

Fiecare participant va putea înscrie în concurs o singură lucrare.

Creațiile vor fi transmise în format electronic, pe una din adresele de e-mail: cnipttulcea@gmail.com, cnipttulcea@cjtulcea.ro sau într-un mesaj privat pe pagina de Facebook a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Tulcea.

Toate lucrările vor fi însoțite (obligatoriu) de o scurtă descriere a lucrării (maxim două fraze), numele și datele de contact ale concurentului (număr de telefon și adresă de e-mail), vârsta, iar pentru concurenții minori – numele unuia dintre părinți/tutore și datele de contact (număr de telefon și adresă de e-mail) ale unuia dintre părinți/tutore.

În cazul în care concurenții nu primesc confirmare pentru e-mailurile transmise, pot semnala acest lucru la numărul de telefon 0240/519055.

Câștigatorii vor fi anunțați pe data de 8 iunie 2022 iar festivitatea de premiere va avea loc la o dată ulterioară, când micii artiști vor fi răsplatiți cu premii atractive.

( sursă info și foto : fb cnipttulcea)

Leave a Reply

Close Menu