Delegație a Senatului francez, în vizită oficială în județul Tulcea
Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe, Apărare și Forțe Armate a Senatului Franței, Christian Cambon, alături de Excelența Sa, Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România și o delegație au făcut ieri o vizită oficială la Consiliul Județean Tulcea, dar și la punctul de frontieră Isaccea și baza de operații constituită în SPF ISACCEA pentru gestionarea fluxului de cetățeni străini sau apatrizi sosiți din Ucraina în contextul geopolitic actual.
 
Delegația Senatului francez a fost primită de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședintele CJ Mihai Huleni, prefectul Dan Alexandru Munteanu, deputatul PSD Mirela Furtună și primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, președintele Filialei Tulcea a Asociației Comunelor din România.
Alături de ei au fost prezenți și senatorul Titus Corlățean, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României, senatorul Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională a Senatului României, dar și Gennaro Migliore, președintele Adunării Parlamentare a Mediteranei, membru al Palamentului italian.

Prezența dumneavoastră ne întărește gândul că nu suntem singuri și dă poporului român liniște, dovedind că Europa și nu numai, lumea întreagă este unită împotriva unui război care creează multe tragedii umane. Nouă, aici, la Tulcea, ni s-a dovedit încă o dată că poporul francez este solidar cu nevoile și necazurile altora.
Faptul că Protecția Civilă din Franța a trimis cele mai multe ajutoare către Ucraina, prin hub-ul de la Tulcea, dovedește că noi, românii, ne putem bizui pe Franța, la fel cum se pot bizui toți cei ce sunt în necaz.
Astfel, s-a dovedit că voluntariatul nostru nu a fost în zadar și, prin noi, Franța a putut să acorde sprijinul de care avea nevoie sudul Ucrainei.
a declarat președintele Cj Tulcea, Horia Teodorescu.
Prezenta delegatiei Comisiei pentru Afaceri Externe, Apărare și Forțe Armate a Senatului Franței este un semnal politic de sprijin si susținere pentru România.
Franța s-a dovedit a fi un partener serios şi puternic, preocupat de dezvoltarea relaţiilor cu statul român, contribuind de-a lungul timpului într-o măsură importantă, la industrializarea şi consolidarea economică a României
a declarat și prefectul Dan Alexandru Munteanu.
Dragi prieteni români, am ajuns la această reuniune, după ce am avut în prealabil o întânire cu forțele franceze de la baza militară Mihail Kogălniceanu. Aducerea aici a unui contingent din forțele armate franceze, printre puținele care au putut fi deplasate aici într-un timp atât de scurt, constituie o decizie pe care am luat-o pentru a apăra suveranitatea română din punct de vedere fizic. Franța a demonstrat că este alături de dumneavoastră, în ceea ce privește securitatea unei țări prietene.
Vom continua să trimitem o parte din forțele pe care le avem la Marea Baltică, în cadrul cadrul acestei alianțe atlantice, care presupune și o componentă militară.
Vă mulțumesc foarte mult pentru activitatea desfășurată aici, pentru modul în care i-ați primit pe cei care s-au refugiat prin punctul de trecere frontieră de la Isaccea. Am văzut cum ați acționat, am văzut omenia, profesionalismul, am primit mărturii de la ei în acest sens. În ciuda faptului că am fost foarte bulversați de ceea ce am văzut la Isaccea și a sentimentului de amărăciune față de cee ce se întâmplă în prezent în Ucraina, am încercat și un sentiment de admirație față de ceea ce ați realizat aici, în echipă, pentru refugiați, față de ceea ce un primar a reușit să facă la nivel local, mobilizând forțele într-un mod cu totul și cu totul admirabil.
În tot acest context, pot să vă asigur, în calitate de președinte al Comisiei pentru Afaceri Externe, Apărare și Forțe Armate a Senatuluin francez, că acest contingent francez pe care l-am deplasat și care va rămâne aici, în România, va asigura o vizibilitate foarte puternică pentru a putea împiedica orice tentativă sau intenție de agresiune împotriva țării dumneavoastră
a declarat Christian Cambon, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe, Apărare și Forțe Armate a Senatului Franței.
În ultimele săptămâni, Protecția Civilă, Asociația Primăriilor din Franța și două asociații umanitare franceze au trimis, la Tulcea, peste 15 tiruri de ajutoare umanitare pentru Ucraina. De asemenea, luni au ajuns 11 vagoane cu ajutoare umanitare încărcate de Protecția Civilă – vagoanele au pornit din Strasbourg și se află deja în depozitele umanitare din municipiul Tulcea (gestionate de ACoR Tulcea în parteneriat cu Consiliul Județean Tulcea și Instituția Prefectului Județul Tulcea). Acest prim transport feroviar ve fi urmat de un al doilea, aflat deja în drum spre România.

Leave a Reply

Close Menu