Nave rusești în apropiere de Odesa! Orașul-port, aflat la 300 km de Tulcea, ar fi următoarea țintă a lui Putin!

Într-un mesaj postat pe Twitter, Primăria Odesa a confirmat că navele ruse „vin la Odesa”, relatează presa din România, inclusiv ziare.com.

Mai multe nave de război rusești au fost filmate în apropierea portului din Odesa, un obiectiv strategic extrem de important pentru armata rusă în momentul de față. Ar fi vorba despre navele din Crimeea care sunt mutate în zonă. Potrivit unui oficial american citat de presa internațională, un asalt amfibiu ar putea avea loc în curând la Odesa, cel de-al treilea oraș ca mărime al Ucrainei. Acest lucru vine după ce oficialii ucraineni au confirmat că orașul Herson a fost preluat de forțele ruse în noaptea de miercuri spre joi. Oficialii americani avertizează așadar că un grup de nave de război aparţinând Rusiei se îndreaptă către Odesa – care pare următoarea ţintă pentru înaintarea Rusiei dinspre sud. Un oraş important al Mării Negre, cu peste un milion de locuitori, Odesa găzduieşte principala bază operaţională a marinei ucrainene. Analiştii atrag atenţia asupra catastrofei umanitare care urmează, relatează epochtimes-romania.com.

Forțele militare ruse încearcă să aterizeze trupe aeropurtate în regiunea Odesa – potrivit unei notificări transmise, joi dimineață, de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

“În Marea Neagră, se observă o mișcare a detașamentului de desant al Federației Ruse, format din patru vase mari de debarcare, însoțite de trei nave cu rachete, vizând direcția Odesa” – se arată în mesaj.

Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că trupele aeropurtate pregătesc o debarcare lângă Odesa. Rețelele de socializare, de asemenea, raportează că un grup mare de vase rusești de debarcare au fost observate în largul coastei de sud a Crimeii, care se pare că planifică o aterizare la Odesa.

Locuitori din Odesa, pregătiți în stradă cu cocktailuri Molotov Foto: Captura, Sursa: hotnews.ro

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei informează că în Zona Operațională a Mării Negre, grupurile navale ale Flotei Mării Negre continuă să tragă asupra navelor civile și să captureze marinari. Are loc o mișcare a detașamentului de debarcare al Flotei Mării Negre a Federației Ruse format din patru nave mari de debarcare însoțite de trei bărci cu rachete în direcția Odesa.

Ieri, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, i-a înlocuit pe șefii administrațiilor regionale de stat Odesa și Cerkasi și a numit în locul lor militari, scrie jurnal.md, citând Ukrinform, relatează hotnews.ro.

Odesa se află la 5 ore și 39 de  minute de Tulcea, la 335,9 km pe E87/M15

Rusia pregătește o debarcare de trupe în apropiere de Odesa

(Sursă info și foto: stirileprotv.ro, epochtimes-romania.com, ziare.com, radiochisinau.md)

Leave a Reply

Close Menu