Ministrul Familiei, Gabriela Firea despre refugiații de la Isaccea: Cea mai mare problemă sesizată este cea a documentelor

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a efectuat aseară o vizită oficială în județul Tulcea, în contextul valului de refugiați ucraineni sosiți prin Vama Isaccea, mulți dintre ei fiind mame cu copii! Inițial Gabriela Firea a fost la căminul Liceului Economic din municipiul Tulcea, pentru a vizita refugiații cazați acolo.

Seara Gabriela Firea a vizitat și tabăra de refugiaţi de la Vama Isaccea, alături de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat jurnaliştilor, la finalul vizitei, că cea mai mare problemă întâlnită în vama Isaccea se referă la documentele cetăţenilor din Ucraina, relatează news.ro. Femeile şi copiii care vin din Ucraina au diferite tipuri de documente, unii nu au deloc, şi este nevoie de o reglementare cât mai uşoară astfel încât tranzitul sau rămânerea în ţara noastră să aibă acoperire legală, a precizat Firea.

Cea mai mare problemă pe care am sesizat-o, am fost cu domnul preşedinte al Consiliul Judeţean Tulcea, domnul Teodorescu, la Liceul Delta Dunării este cea referitoare la documente.

Doamnele care se află împreună cu proprii copii sau cu alţi copii pe care i-au preluat, au diferite tipuri de documente, fie paşapoarte biometrice, fie paşapoarte vechi sau nu au decât certificat de naştere sau buletin de identitate ori nu au absolut nimic.

Şi atunci pentru fiecare situaţie în parte, împreună cu toate instituţiile implicate precum şi cu consulatul Ucrainei şi, spre exemplu, Poloniei, în cazul unora dintre copiii care se află la liceul din Tulcea, trebuie să stabilim o reglementare cât mai uşoară, dar totuşi perfect din punct de vedere legal astfel încât rămânerea în ţara noastră sau tranzitul către o altă ţară europeană să aibă acoperire legală.

Ştim că nerăbdarea este mare pentru cei care vor să plece şi doar tranzitează ţara noastră, dar din punct de vedere al documentelor lucrurile trebuie să fie foarte clare şi corecte

a declarat aseară Gabriela Firea. Ea a menţionat că aproape 20.000 de copii din Ucraina se află în prezent în România.

Vreau să precizez că am fost interesată ca ministru al Familiei, în special de situaţia copiilor şi au rămas în ţara noastră după ce o parte dintre ei au tranzitat către alte ţări europene, aproape 20.000 de copii, 18.000 şi ceva, asta doar dimineaţă la prima oră.

E clar că la raportul de noapte cifra va fi în creştere.

Şi în cazul acestora sunt diferite situaţii, în primul rând şi vârste. De la zero la cinci ani – 4.500, de la şase ani la zece ani – 6.000 de copii, de la şapte la 14 şi de la 15 la 18 alte trei sau patru mii de copii.

De asemenea, documentele sunt diferite şi de aici şi dificultatea autorităţilor de a procesa într-un ritm rapid toate actele pentru că fiecare situaţie trebuie să fie analizată în parte

a mai declarat Gabriela Firea. Aceasta a făcut și câteva precizări legate de situația mamelor surogat din Ucraina pentru părinți din România, relatează Agerpres. Firea a precizat că ţine legătura cu părinţii din România care aşteaptă bebeluşii din Ucraina, dar şi cu clinica în care urmează să se nască aceştia.

Ei (bebeluşii, n.red.) trebuie să aibă documente eliberate în Ucraina, pentru că doar acolo legislaţia permite această situaţie, iar mamele care urmează să nască sunt în grija autorităţilor ucrainene. Clinica se ocupă ca naşterea să fie în condiţii bune şi să poată pe urmă să-şi îndeplinească angajamentul către cetăţenii români. Practic, să predea aceşti copii, conform înţelegerilor asumate.

a afirmat Firea. Potrivit ei, în România, în ultimele zile au intrat 118.000 de persoane din Ucraina, circa 60% părăsind teritoriul ţării.

Sursă info: agerpres.ro, news.ro, Ilustrație: agerpres.ro

Leave a Reply

Close Menu