Ministrul Apărării: Nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat luni seară că nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit şi nu poate să meargă pe front cineva care nu a făcut armata, relatează Agerpres.

Dîncu a afirmat în  cadrul unei emisiuni la Digi24 că s-au exagerat anumite aspecte privind un draft al unei legi care trebuia să se facă rapid pentru această situaţie de criză.

Au fost exagerate câteva aspecte, precum mobilizarea celor între 18 şi 60 de ani. Nicio lege nu poate spune asta, pentru că în Constituţie şi în legile vechi ale apărării se spune că se constituie rezerva activă a României, dar asta înseamnă că oamenii lucrează la locul lor de muncă.

De exemplu, poate că în momentul acela sunt o serie de componente ale legii care spun că nu poţi să plece cadrele militare în concediu sau să-şi dea demisia sau alte lucruri care ţin de această zonă.

Nimeni nu poate să aducă în armată pe cineva neinstruit, chiar dacă are 20 de ani, nu poate să meargă pe front cineva care n-a făcut armata. Au fost puse nepotrivit acolo, cei care le-au pus, fără să se gândească într-un context.

a afirmat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Ministrul a detaliat pachetul de trei legi ale Apărării, care privesc securitatea naţională.

Proiectul conţine trei legi importante: proiectul pentru managementul situaţiei de criză, care este o lege mai veche, dinainte de pandemie (…), starea de criză nu este definită în Constituţie şi noi n-am încercat să creăm o nouă stare. A doua componentă este legea privind cyber-security, apărarea cibernetică – vedem acum că asta este o componentă foarte importantă a ameninţărilor – este continuă şi trebuie modificată. (…) Şi mai erau modificări la Legea 446/2006 – o lege a apărării naţionale care conţine, de exemplu, mobilizarea populaţiei, mobilizarea economiei, ce face economia în timp de ipotetic război, apoi conţine reglementări foarte importante referitoare la Agenţia Rezervelor Statului şi Situaţiilor Speciale – a trebuit să facem modificări care nu ţin de securitate sau comunicare, ci pur şi simplu reguli de organizare

a explicat Dîncu care a precizat că proiectul care a ajuns în presă a fost propus înainte de a fi gândit pachetul de trei legi.

Ne-am gândit să facem o lege care să vină cu situaţia aceasta de criză din acest moment, pentru că încă avem criză sanitară, criza din Ucraina şi atunci să se facă rapid un proiect pentru această situaţie de criză. Toată lumea a luat din mai multe legi, din pachetul respectiv s-au luat bucăţi (…), s-a încercat să se facă un colaj. Când am văzut acest colaj, şi l-a văzut şi premierul, au zis cu toţii ‘nu poate funcţiona asta’, pentru că era prea făcut pe picior, şi atunci rămânem la proiectul cu cele trei legi care vor fi într-un pachet. Dar a ajuns la presă, după ce noi ne-am hotărât să-l retragem şi a început o discuţie care conţine tot felul de amănunte care sunt potenţate de războiul hibrid de acum, pe care Rusia l-a dezvoltat în ultima vreme.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a mai declarat aseară că România nu va reveni la stagiul militar obligatoriu. O astfel de măsură ar fi prea costisitoare și nu ar fi practică, în condițiile în care în prezent se merge pe armate profesioniste, a explicat el la Dig24.

În niciun caz nu se va reveni la stagiul militar obligatoriu. Nu este nici practic. Astăzi se merge pe armate profesioniste. Mi se pare că o parte – şi nu este propagandă, avem chiar informaţii oficiale – cea mai importantă parte a trupelor ruse care s-au împiedicat în Ucraina sunt formate din tineri fără pregătire militară. Sunt noi, au venit acum şi nu reprezintă un avantaj pentru armata rusă în acest moment

a explicat Dîncu.

Stagiul militar obligatoriu ar însemna să fie şi un cost imens pentru noi, să ai sute de mii… Într-o generaţie de 200.000 de oameni într-un an, nici economic nu poţi să susţii un asemenea efort

a spus ministrul. El a spus că nu se pune problema mobilizării tuturor persoanelor cu vârste între 18 și 60 de ani, în cazul ipotetic al unui conflict.

Nu poți mobiliza decât oamenii mobilizabili – cei care au făcut pregătire militară. Numai ei pot fi mobilizați. Dacă ar fi un conflict, atunci se pune la punct industria, administrația, și cei care nu au făcut armata pot ocupa un loc în economie, dar nu poți să îi mobilizei în armată…

a mai declarat ministrul Apărării Vasile Dîncu.

(Sursă info: agerpres.ro, digi24.ro, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Leave a Reply

Close Menu