George Şişcu: “Panica nu poate fi aliatul nostru! Nu avem de ce să ne temem, nici din punct de vedere economic, dar nici militar”
Traficul prin vămile de la graniţa României cu Ucraina a mai scăzut în ultimele zile, dar lucrurile se pot oricând schimba, pentru că Rusia nu a renunţat la atacurile militare asupra ţării vecine. Inclusiv în Vama Isaccea e o perioadă de acalmie, prilej pentru cei care lucrează în punctul vamal să-şi mai tragă sufletul, după agitaţia şi oboseala care s-a acumulat în ultimele două săptămâni. 
Însă este dureros să vedem în continuare cum atâtea mame cu copii fug din calea războiului. Sunt oameni disperaţi care caută linişte şi care speră că peste un timp vor putea reveni la casele lor de pe teritoriul Ucrainei.

Românii s-au mobilizat exemplar în această perioadă. Acordăm în continuare sprijin pentru cei care vin din Ucraina, cu mâncare, alimente şi medicamente. Este un efort comun al societăţii civile şi al autorităţilor care au reuşit în aceste zile să-i preia pe toţi cei care au avut nevoie de ajutor.

Sigur că sperăm cu toţii ca acest război să nu se prelungească. Există o tensiune care se resimte şi în societatea românească, însă este momentul să dovedim solidaritate şi înţelepciune, pentru a trece cu bine peste această etapă dificilă.

Am văzut cu toţii unde duce panica şi teama. Au apărut mai întâi acele cozi la benzinării, pe fondul informaţilor rostogolite pe tema preţului la carburanţi. Este o perioadă tulbure, sigur că există variaţii de preţuri şi că unii comercianţi încearcă să profite de situaţie şi să mărească nejustificat preţurile. Aici este rolul autorităţilor să intervină prompt şi eficient pentru a corecta scumpirile nejustificate. Dar în acelaşi timp există o lege a cererii şi ofertei, astfel că dacă un produs dispare de pe piaţă pentru că este cumpărat în cantităţi mari, atunci automat preţul lui creşte din cauza cererii ridicate.

Nu avem de ce să ne temem, nici din punct de vedere economic, dar nici din punct de vedere militar. Suntem ţară membră UE şi NATO, iar declaraţiile oficialilor occidentali arată că România are cele mai puternice angajamente de securitate din istoria sa. NATO funcţionează ca alianţă solidară, iar un atac asupra unui membru NATO este un atac asupra întregii alianţe.

Cu calm putem depăşi toate temerile şi îndoielile pe care le avem, având totodată speranţa ca acest război să se încheie cât mai repede.

Declarație politică
George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României

Leave a Reply

Close Menu