Copiii ucraineni refugiați vor putea învăța în școlile din Tulcea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a semnat un ordin care face posibilă înscrierea copiilor şi tinerilor refugiaţi din Ucraina în sistemul de învăţământ românesc, relatează Agerpres.

Am semnat… un ordin de ministru şi l-am transmis spre publicare la Monitorul Oficial. Având în vedere Legea azilului, articolul 20, care prevede că pentru refugiaţi va fi acordată cea mai favorabilă formă cu privire la accesul în sistemul de educaţie pentru cei care beneficiază de azil, având în vedere Convenţia de la Geneva care, la articolul 20, spune că pentru învăţământul primar refugiaţilor trebuie să li se acorde aceleaşi drepturi ca şi cetăţenilor români, iar pentru celelalte forme de educaţie, este vorba despre nivel liceal şi universitar, cea mai favorabilă formă posibilă, având în vedere aceste lucruri, prin derogare pentru cetăţenii ucraineni şi pentru refugiaţii din Ucraina ordinul de ministru prevede că se pot înscrie în orice moment. Regula generală este că trebuie să se înscrie înainte de începutul semestrului doi.

a explicat ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu a spus că în România există 45 de şcoli şi 10 licee în care se predă în limba ucraineană, în opt judeţe.

Este foarte important să le putem asigura acces la educaţie în momentul în care vor dori acest lucru. În acest sens, în România, avem 45 de şcoli şi 10 licee în care se predă în limba ucraineană. Este vorba de opt judeţe ale României: Maramureş, Satu Mare, Suceava, Botoşani, Tulcea, Arad, Caraş-Severin şi Timiş. În aceste şcoli există un număr important de cadre didactice care pot preda în limba ucraineană. (…) Numărul este insuficient. Există trei universităţi în România în care există predare în limba ucraineană: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea din Suceava. Sunt convins că prin discuţiile cu aceste universităţi acei studenţi vor putea să facă practică pedagogică în interesul acestor copii care, spre deosebire de studenţi, nu pot comunica în altă limbă decât cea ucraineană.

a afirmat ministrul.

Inspectorul școlar șef Tulcea, Pavel Viorica, a declarat pentru Radio Delta că 40 de copii ucraineni refugiați deja au parte de activități în limba ucraineană la Liceul Economic Delta Dunării din municipiul Tulcea:

Sunt 40 de copii refugiați la Colegiul Economic, pentru care am organizat activități extracuriculare în incinta liceului, cu translator, profesor engleză și psiholog. Sunt cazați împreună cu mamele lor la căminul liceului și au parte inclusiv de ore de sport la sala de sport sub supravegherea profesorului de sport de la Colegiul Economic Delta Dunării. Am programat și ore de limba engleză, pentru că își doresc să își dezvolte competențele în această limbă. Dar ei așteaptă documentele necesare și apoi vor pleca în Polonia!

La nivelul județului Tulcea avem doar doi profesori de ucraineană, unul la Murighiol și unul în C.A. Rosetti.

Deocamdată nu am avut cerințe de la refugiați pentru a încadra copii ucraineni în școlile din Tulcea!

a declarat inspectorul școlar șef al ISJ Tulcea, Pavel Viorica. Pentru copiii ucraineni refugiați se organizează activități zilnice și la Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea.

Foto: Ionuț Graur

Leave a Reply

Close Menu