CJSU Tulcea cere de urgență bani de la Guvern pentru reparația drumului Tulcea-Chilia Veche
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, constituit prin ordinul prefectului Dan Alexandru Munteanu, întrunit azi în ședință extraordinară, a hotărât urgentarea lucrărilor de reparații ale drumului Tulcea-Chilia Veche, întrucât a rămas singura cale de acces către localităţile din această zonă izolată, după ce circulația navală civilă a fost interzisă pe brațul Chilia, din cauza războiului din Ucraina.
Așadar, se cer de la Guvern, din fondul de rezervă bugetară a statului, 24.540,00 mii lei cu TVA, pentru a repara de urgență acest drum!
Având în vedere interzicerea navigaţiei pe Canalul Chilia în sectorul românesc al Braţului Chilia al Dunării, prin Avizul către Navigatori nr.17945 din 01.03.2022, emis de Căpitănia Zonală Tulcea în contextul conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei, pe o perioadă nelimitată de timp;
În vederea satisfacerii necesității de transport rutier ce priveşte atât aprovizionarea cu mărfuri alimentare şi nealimentare cât şi urgențele medicale pentru populaţia din zonă, dar şi transportul elevilor/persoanelor pe ruta Tulcea-Ceatalchioi-Plauru-Pardina-Chilia Veche;
Luând în considerare Nota de fundamentare nr.4799/16.03.2022 întocmită de Consiliul Judeţean Tulcea privind necesitatea executării, în regim de urgenţă, a lucrărilor de reparaţii curente pentru consolidarea şi stabilizarea DJ 222N – Tulcea-Chilia Veche, singura cale de acces către localităţile din această zonă;
Art.1 Se constată necesitatea intervenţiei de urgenţă în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii curente şi de întreţinere a drumului judeţean DJ 222N – Tulcea-Chilia Veche, care să permită desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului intens pe ruta Tulcea-Ceatalchioi-Plauru-Pardina-Chilia Veche, ce se preconizează pe perioada conflictului armat din Ucraina, prezentate în Nota de fundamentare nr.4799/16.03.2022 întocmită de Consiliul Judeţean Tulcea, anexă la prezenta Hotărâre.
Art.2 Valoarea totală a costurilor necesare realizării lucrărilor de intervenţie, estimată de Consiliul Judeţean Tulcea în Nota de fundamentare nr.4799/16.03.2022, este de 24.540,00 mii lei, TVA inclus.
Art.3 Sumele necesare efectuării lucrărilor prezentate în Nota de fundamentare a Consiliului Judeţean Tulcea nr.4799/16.03.2022, pot fi solicitate şi alocate din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022.
Comunicat Prefectura Tulcea, foto arhivă

Leave a Reply

Close Menu