Un sfert din angajații Alum Tulcea, trimiși acasă de luna viitoare în șomaj tehnic!

Aproximativ 200 din cei 780 de angajaţi ai combinatului de alumină din municipiul Tulcea nu se vor mai prezenta la locul muncă începând de luna următoare, decât la decizia angajatorului şi vor primi doar 75% din salariu, a declarat pentru Agerpres preşedintele Sindicatului Liber Alum, Andrian Darie.

Decizia face parte dintr-un program de reorganizare economică stabilit de conducerea Alro Slatina, în contextul în care unitatea din care face parte şi combinatul tulcean se confruntă cu probleme economice din cauza majorării tarifelor practicate la energia electrică.

Nu discutăm de disponibilizări. Am solicitat pentru cei care pleacă în 75% să beneficieze de primele care urmează să fie acordate personalului, prima de 8 martie şi prima de Paşti. Dacă în două săptămâni Guvernul ne dă energie, pornim la capacitate maximă. Mai drastic de atât nu poate să fie. Noi deja avem achiziţionată energie electrică pentru 2023. Se lucrează la contracte. 

a precizat preşedintele Sindicatului Liber Alum, Andrian Darie.

El a adăugat că vor rămâne acasă cu prioritate angajaţii cu rezultate sub cerinţe la evaluarea anuală, cei cu abateri disciplinare, cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, cei angajaţi pe perioadă determinată şi cei ale căror concedii medicale au fost prelungite în ultimul an. Potrivit liderului de sindicat, în momentul de faţă, combinatul tulcean lucrează doar la 30% din capacitate, pentru a diminua pierderile cauzate de creşterea preţului energiei electrice.

Alro este principalul cumpărător al produselor noastre. 90% din producţie merge acolo. Ei neavând energie la un preţ acceptabil, cumpără aluminiu din India şi îl retopesc la Slatina. Nu îl producem noi. (…) Nu ne permitem să pierdem contractele pe aluminiu. Odată ce ai pierdut contractele, nu mai intri pe piaţă. Se încearcă reducerea cheltuielilor şi merg doar pe contracte unde se câştigă.

a mai declarat Andrian Darie.

Încă de la începutul anului, sindicaliştii din Alum SA au protestat în curtea unităţii, nemulţumiţi de creşterea preţului energiei electrice, care le afectează siguranţa locului de muncă.

(Sursă info și foto: agerpres.ro, Sindicatul Liber Alum)

Leave a Reply

Close Menu