Rafila: Ne pregătim de ridicarea restricțiilor, dar cu precauție!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că România se pregătește de ridicarea restricțiilor ”dar cu precauție”, relatează G4media.ro.

Rafila a precizat, însă, că măsuri de relaxare vor fi luate doar după ce numărul pacienților internați pe secțiile ATI începe să scadă în mod susținut! Întrebat dacă există un plan al relaxărilor care urmează, Alexandru Rafila a răspuns că nu există un calendar, pentru că acum nu sunt motive să existe, în condițiile în care situația în spitale este „serioasă” în continuare, relatează observatornews.ro.

Ne pregătim și noi pentru așa ceva, dar cu precauție încât să nu producem un număr mai mare de decese sau să supraaglomerăm spitalele din România.

Totuși, uitându-ne la modul în care numărul de cazuri scade, sigur că o să ne punem această problemă a ridicării stării de alertă în perioada următoare. Dar până se ridică starea de alertă sigur că s-ar putea renunța la anumite restricții – cum ar fi de exemplu utilizarea măștii în aer liber sau creșterea gradului de ocupare a unor instituții care organizează evenimente – dar numai în corelație cu evoluția reală.

Cifrele ne arată că am intrat pe un trend descendent. Acest trend descendent al numărului de cazuri semnalate trebuie să se cupleze cu alţi doi indicatori ca să putem să discutăm într-adevăr de ridicarea restricţiilor şi chiar despre o eventuală renunţare la starea de alertă la un anumit moment.

În primul rând, este vorba despre scăderea numărului de persoane care sunt internate, dar mai ales despre scăderea numărului de pacienţi internaţi în secţiile de terapie intensivă. (…) Media numărului de cazuri din ultimele 7 zile este în scădere accentuată. Aceste lucru s-a corelat şi cu scăderea pozitivităţii în cazul testării. Am avut o medie în jur de 30%

au fost principalele declarații ale ministrului Sănătății, relatează Agerpres și ObservatorNews.

El a adăugat că şi evoluţia numărului de decese are un trend descendent în prezent. “Evoluţia numărului de decese are şi ea un trend descendent în acest moment. (…) Evoluţia numărului de cazuri care sunt în ATI are o stabilizare, o creştere uşoară”, a menţionat Rafila.

Potrivit lui Rafila, 1 din 8 pacienţi internaţi la terapie intensivă este infectat cu tulpina Delta a coronavirusului, iar tulpina Omicron este dominantă la peste 90% din totalul secvenţierilor.

Am făcut un proiect care a însumat peste 350 de probe recoltate de la pacienţi din secţii de terapie intensivă din toată ţara. Ele au fost aduse şi secvenţiate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş.

Rezultatul preliminar, pentru că încercăm să avem şi nişte rezultate mai amănunţite, apropo de profilul genetic al tulpinilor izolate în funcţie de localizare, arată că 87,5% au fost tulpini Omicron şi 12,5% tulpini Delta.

Personal, mă aşteptam la o proporţie mai mare de tulpini Delta, dar doar 1 din 8 pacienţi internaţi la terapie intensivă are infecţie cu tulpina Delta, ceea ce este superpozabilă şi cu proporţia secvenţierilor realizate la nivel naţional între cele două tulpini Delta şi Omicron.

Rata de reproducere a scăzut rapid şi ieri era la 0,89

a arătat ministrul astăzi într-o conferinţă de presă.

Sursă info: agerpres.ro, g4media.ro, observatornews.ro, Ilustrație: observatornews.ro)

 

Leave a Reply

Close Menu